Obama merge public la biserică, pentru prima dată în şase luni

102

Preşedintele american Barack Obama a participat duminica trecută la serviciul divin oficiat de biserica episcopală St John's Church Lafayette Square, aflată la câteva străzi distanţă de Casa Albă.

   

    Potrivit CNN, aceasta este prima ocazie, în ultimele aproape şase luni, în care Obama merge duminica la biserică. Evenimentul are totodată loc la scurt timp după ce un important sondaj de opinie a revelat că doar o treime dintre americani pot identifica precis credinţa lui Obama ca fiind creştină.

    Un sondaj condus de Pew Forum on Religion and Public Life arăta că nu mai puţin de unul din cinci americani crede că Obama, care spune despre sine că este creştin, este de fapt musulman. Acest rezultat reprezintă o creştere semnificativă a numărului celor care împărtăşesc această opinie. Anul trecut, un sondaj similar descoperea că unul din zece americani crede că Obama este adeptul religiei islamice.

"Am presupune că numărul de răspunsuri nu ştiu ar trebui să scadă cu cât o persoană stă mai mult timp în Casa Albă, a declarat Alan Cooperman, director asociat în cadrul cercetării conduse de Pew Forum. "Dar iată că numărul de nu ştiu e mai ridicat acum, decât la începutul mandatului prezidenţial," a mai adăugat Cooperman.