Obama lovește Rusia, expulzându-i diplomaţii

372

Doar cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, Obama pare decis să își ia „la revedere” de la Rusia, oferindu-i câteva lovituri „diplomatice”.

Statele Unite expulzează 35 de diplomaţi ruși detașaţi la San Francisco și Washington și blochează accesul tuturor oficialilor ruși în două sedii din New York și Maryland, transmite Reuters, care citează surse oficiale americane. Acestea au precizat că „unele acţiuni” ale celor care vor fi expulzaţi „nu sunt în concordanţă cu practicile diplomatice”, informaţia fiind confirmată de Departamentul de Stat. Pe listă sunt persoane din Serviciul Federal de Securitate din Rusia (FSB) şi serviciul secret al armatei ruse (GRU).

Măsura, adoptată în ultimele zile ale administraţiei Obama, reprezintă o nouă etapă tensionată din perioada post-Război Rece, comentează mai departe agenţia respectivă de presă, generându-se astfel o problemă fierbinte pentru înlocuitorul actualului președinte. Obama a anunţat că acest gen de măsuri, care nu se vor limita doar la expulzări, vin în replică la ingerinţele Moscovei în procesul electoral din SUA și la tratamentul de care diplomaţii americani au parte la Moscova.

„Aceste măsuri vin după avertismente publice, dar și private pe care le-am adresat guvernului rus. Ele reprezintă un răspuns necesar și potrivit la eforturile de a afecta interesele SUA prin încălcarea normelor internaţionale de conduită. Măsurile anunţate nu reprezintă totalitatea demersurilor prin care vom răspunde la acţiunile agresive ale Rusiei. Vom lua și altele, în momente și în locuri pe care le vom considera necesare, iar unele dintre ele nu vor fi făcute publice”, a spus Barack Obama într-un comunicat publicat pe site-ul Casei Albe.

Comunicatul lui Barack Obama oferă detalii despre sancţiunile adoptate, însă fără a face trimitere la noţiunea de „diplomaţi ruși”, ci la „35 de agenţi de informaţii ruși”, declaraţi „personae non gratae” de către Departamentul de Stat.

Mai mult, pentru a evita, cel mai probabil, acuzaţia de a fi luat decizii arbitrare pe final de mandat, Obama a anunţat că va furniza Congresului un raport cu privire la „eforturile Rusiei de a se amesteca în alegerile noastre și cu privire la atacurile cibernetice ce au vizat alegerile noastre”. În acest sens, „Departamentul pentru Securitate Internă și FBI vor declasifica informaţii tehnice despre activitatea informatică a serviciului rus civil și cel militar”.

Așa cum era de așteptat, reacţiile oficialilor ruși nu s-au lăsat prea mult așteptate. Konstantin Kosachyov, membru al camerei superioare a parlamentului rus, a descris decizia SUA de expulzare drept „ultima zvâcnire a unui cadavru politic”. Sancţiunile la adresa Rusiei „distrug relaţiile diplomatice cu Rusia” și vor avea parte de o replică „adecvată”, a anunţat și purtătorul de cuvânt al administraţiei de la Kremlin. Dmitri Peskov a spus că sancţiunile sunt o dovadă a politicii externe agresive a SUA și a menţionat că liderul de la Kremlin va decide care va fi replica Rusiei.

Oricum, „mama Rusia” nu pare dispusă să se mulţumească doar cu declaraţii belicoase, luând deja o primă măsură vizibilă, care constă în închiderea unei școli din Moscova, transmite CNN. Școala Anglo-Americană din capitala Rusiei a fost închisă la scurt timp după ce Statele Unite au anunţat expulzarea. La această școală învăţau copiii personalului diplomatic al ambasadelor Americii, Canadei și Marii Britanii. Vineri dimineaţă, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, i-a propus președintelui rus Vladimir Putin expulzarea a 35 de diplomaţi americani în replică la măsura președintelui american. „Bineînţeles că Rusia nu poate să nu răspundă la ofensele de acest tip, reciprocitatea este o regulă în diplomaţie şi în relaţiile internaţionale”, a declarat vineri ministrul rus de externe. Deocamdată, nu există informaţii privind acceptarea recomandării de către preşedintele Vladimir Putin, deși este greu de crezut că oficialii ruși fac propuneri cu implicaţii grave fără consultarea în prealabil cu liderul suprem al ţării.

Este greu de anticipat cum vor evolua lucrurile în următoarele săptămâni în ceea ce privește relaţiile bilaterale. Este așteptat răspunsul care va fi oferit după 20 ianuarie, ziua instalării lui Trump la Casa Albă. Nu este exclus ca Trump să anuleze deciziile administraţiei Obama în ceea ce privește Rusia, permiţându-le diplomaţilor ruși expulzaţi să revină în SUA, a declarat un înalt oficial american care a dorit să își păstreze anonimatul. Mai mult, respectivul oficial a menţionat că o astfel de decizie din partea viitorului lider de la Casa Albă, deși este posibilă, nu este indicată, în condiţiile în care „astfel de măsuri sunt importante pentru că Rusia nu are de gând să se oprească. Avem semnale clare că rușii se vor amesteca și în alegerile democratice din alte state, inclusiv în alegerile din ţări europene aliate.”

Deocamdată, singura reacţie a lui Trump constă în faptul că se va întâlni cu serviciile secrete pentru a verifica substratul acestei noi situaţii tensionate între SUA și Rusia. „E timpul ca ţara noastră să meargă mai departe, spre lucruri mai importante și mai benefice. Totuși, în interesul ţării noastre, mă voi întâlni cu liderii comunităţii de informaţii săptămâna viitoare pentru a mă pune la curent” cu cele întâmplate, a declarat Donald Trump, potrivit Fox News. Cel mai probabil, dacă probele anunţate de Obama referitoare la spionajul cibernetic din timpul campaniei electorale vor fi zdrobitoare, atunci Trump va avea mari probleme în a-și gestiona mandatul, implicit în a-și deschide prea mult braţele spre Putin. Însă surprizele nu sunt excluse, în condiţiile în care președintele nou ales și-a obișnuit deja electoratul cu imprevizibilitatea sa.