Starea de bine a populaţiei, o prioritate care lipsește din programele de guvernare

372

„Banii nu aduc fericirea” este o sintagmă care și-a găsit confirmarea într-un studiu recent. Și atunci, de ce depinde fericirea noastră?

Factorii economici nu sunt cei mai vinovaţi de nefericirea oamenilor. Din contră, problemele de sănătate fizică şi mintală şi dificultăţile la nivelul relaţiilor sunt generatoare de insatisfacţie, potrivit unui studiu realizat recent de Şcoala de Studii Economice de la Londra. Instituţia britanică dorește să „revoluţioneze modul în care ne gândim la priorităţile umane” și să promoveze „starea de bine” (wellbeing) ca pe o măsură de succes în guvernare, în loc de criteriile strict economice, informează The Independent, în privinţa concluziilor acestui studiu.

Mai concret, potrivit datelor publicate de cercetătorii britanici, eliminarea depresiei şi a anxietăţii ar reduce nefericirea cu 20%, în timp ce eliminarea sărăciei ar reduce nefericirea doar cu 5%. Mai mult decât atât, inegalitatea venitului explică doar 1% din diferenţele generate de fericire într-o comunitate, în timp ce diferenţele de sănătate mintală explică peste 4%. Și educaţia are un efect minor asupra satisfacţiei vieţii, comparativ, de exemplu, cu existenţa unui partener.

În concluzie, o creştere a veniturilor sau a educaţiei nu au efectele așteptate asupra fericirii generale a populaţiei. Acest lucru ar explica de ce în Australia, Marea Britanie, Germania şi Statele Unite, rata medie de fericire nu a crescut, în ciuda creşterilor standardelor de viaţă. „Dovezile arată că lucrurile care contează cel mai mult pentru fericirea şi nefericirea noastră sunt relaţiile sociale şi sănătatea fizică şi mintală.

Nici măcar educaţia nu poate schimba trendul nefericirii. Astfel, cel mai important element care anticipează o viaţă fericită de adult nu este reprezentat de realizările academice ale copiilor, ci de propria sănătate emoţională, au spus cercetătorii, criticând „mania examenelor” și întrebând: „Cum se face că atât de mulţi artizani ai politicilor publice au ajuns să creadă că începutul și sfârșitul tuturor lucrurilor sunt calificativele și toate acestea în interesul copilului?” Aceasta nu înseamnă că școala nu contează. Dimpotrivă, instituţiile de învăţământ sunt extrem de importante, a reliefat studiul, dar nu în termeni de recompense academice, ci în contextul fericirii și bunăstării de care pot beneficia elevii.

Investiţia în bunăstare ar trebui să constituie o strategie bună pentru politicieni, au subliniat cercetătorii. În acest sens, au oferit ca exemplu alegerile europene din anul 1970, atunci când satisfacţia vieţii oamenilor a fost cel mai bun predictor în privinţa realegerii guvernului, mult mai importantă decât creșterea economică, șomajul sau inflaţia.

Acest lucru necesită un nou rol din partea statului – nu „crearea bogăţiei”, ci „crearea stării de bine”, susţine lord Richard Layard, unul dintre autorii studiului. Aceasta ar presupune o schimbare radicală de paradigmă în abordările politicilor publice. „În trecut, statul a abordat în mod succesiv sărăcia, șomajul, educaţia și sănătatea fizică. Dar la fel de importante acum sunt violenţa domestică, alcoolismul, depresia și anxietatea și multe altele. Acestea ar trebui să fie acum în centrul preocupărilor.”

Concluzia cercetătorilor vine ca o întărire în plus a unor demersuri care deja au fost iniţiate în direcţia repoziţionării politicilor publice. De exemplu, există o zi internaţională a fericirii, celebrată la 20 martie, proclamată de Adunarea Generală a ONU în 2012. Unul din scopurile fundamentale ale zilei este tocmai acela de a atrage atenţia că fericirea umană nu crește proporţional cu succesul economic sau cu produsul intern brut al ţărilor.

„Faptul că ONU a declarat această zi oficială punctează o mișcare ce se desfășoară de ceva vreme”, a comentat Farhad Mohit, fondator Cheers. „Oamenii încep să pună la îndoială modul de măsurare a progresului. Mai mult venit nu înseamnă mai multă fericire – și este greu să te pui cu fericirea, nu e un obiectiv rău.”

Unele ţări au intuit mult mai devreme această situaţie și au făcut pași fermi în noua direcţie. De exemplu, micul regat budist Bhutan a adoptat încă din 1972, în statisticile oficiale, un nou indicator al bunăstării, numit „Fericirea Naţională Brută”. Și Thailanda a introdus un index al fericirii pentru a măsura bunăstarea locuitorilor săi. Văzute din perspectiva societăţii occidentale, puternic materialiste, acest gen de iniţiative pot părea ciudate, la fel cum pot fi și deciziile unor ţări de a numi un ministru al fericirii (Bhutan, Ecuador, Emiratele Arabe Unite, Venezuela și Scoţia).

Dincolo de glumă, ne-am putea întreba ce schimbări s-ar produce în acele ţări în care indicele de fericire este destul de redus, dacă guvernanţii ar lua în calcul în mod real starea de bine a populaţiei. Un exemplu potrivit în această privinţă ar putea fi chiar România, care ocupă locul al 71-lea în clasamentul ţărilor cu cei mai fericiţi oameni dintr-un total de 156 de state evaluate.