Rateurile momentului în războiul de imagine dintre SUA și Rusia

795

Slaviansk – Doneţk - Odesa. Acesta este, deocamdată, circuitul tensiunilor din apropierea graniţelor României. Rusia își realizează nestingherită proiectele, ignorând toate avertismentele SUA. Chiar să fie Kremlin-ul de neoprit?

Pentru cineva familiarizat cu istoria, Odesa are rezonanţă. Aici armata română a comis unele dintre cele mai cumplite atrocităţi ale războiului. Însă tot aici și-au găsit refugiul mulţi politicieni români în anii Primului Război Mondial. Nu putem rămâne indiferenţi faţă de situaţia unui oraș pe care, cu mulţi ani în urmă, românii aproape că îl admirau. Privind la evenimentele actuale, nu ne putem reprima întrebările. Rusia a scăpat situaţia de sub control sau Europa este într-un joc de imagine? De ce sacţiunile clamate de către occidentali nu au efectele scontate? Sunt întrebări legitime pe care le ridică politologi, istorici, dar și oamenii simpli.

Deși jocul politic între Vest și Est este destul de complex și greu de descifrat, anumite elemente permit pătrunderea în subtilităţile unui fenomen pe care nu întotdeauna suntem siguri că îl și înţelegem. Incertitudinea planează asupra evenimentelor dramatice care se derulează în anumite spaţii rusofone ale Ucrainei. Este deja destul de dificil de urmărit întreg filmul, în condiţiile în care episoadele se succed cu rapiditate. După aparenta calmare a situaţiei din Slaviansk a venit rândul Odesei să ia foc. La propriu. În jur de 40 de persoane au fost victimele unor altercaţii recente dintre simpatizanţii şi adversarii federalizării Ucrainei. Cei mai mulţi oameni au murit în urma unui incendiu.

Europa dezarmată

În faţa acestei situaţii, ne-am aștepta să vedem Rusia pusă cu spatele la zid. Și totuși, aceasta nu se întâmplă. Pentru cei mai mulţi observatori nu este niciun dubiu că Putin orchestrează mișcările de stradă. Generarea unei situaţii similare celei din Crimeea care să justifice o intervenţie rusească pare să fie cel mai simplu răspuns la întrebarea „de ce?”.

Și atunci, de ce occidentalii nu răspund pe măsură? Întrebarea este simplă, dar nu și răspunsurile. Acestea necesită nuanţări care să surprindă cât mai mult din piesele poziţionate pe tabla de șah. Un posibil răspuns gravitează în jurul diferenţelor de procedură și percepţie dintre Vestul prodemocratic și Estul preponderent autoritar.

Într-un interviu acordat ziarului Gândul, binecunoscutul istoric Lucian Boia crede că situaţia actuală generată de către Rusia nu ar trebui să surprindă pe nimeni pentru că „ţările democratice sunt mereu dezarmate în faţa agresorului sau în faţa cuiva care duce o politică de forţă”. În opinia istoricului, situaţia nu este deloc nouă. Aşa s-a întâmplat şi în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial, atât cu Rusia, cât și cu Germania lui Hitler. Acest fapt are loc fiindcă „ţările democratice au o altă logică şi o politică care încearcă să fie cât mai paşnică, să lase diplomaţia să reacţioneze”. De aici poate și percepţia de pasivitate care pare să caracterizeze Oocidentul. Cu alte cuvinte, Occidentul nu ar fi pasiv, ci are doar anumite limite.

Economia învinge politica

Evaluarea reacţiei occidentale, văzută din perspectiva lui Boia ar salva imaginea destul de șifonată pe care Vestul o are în momentul de faţă. Luarea, însă, în considerare și a altor aspecte ar putea contura imaginea unui Occident aflat în stand-by și preocupat de propria salvare.

Raţiunile de ordin economic și strategic este posibil să primeze în faţa celor politice. Altfel, este greu de înţeles de ce măsurile restrictive nu au implicat duritatea așteptată de către majoritatea europenilor. Spre exemplu, în domeniul racheto-cosmic, Washingtonul a ales continuarea colaborării. Estimând propriile riscuri, Statele Unite au hotărât să nu aplice sancţiuni în privinţa misiunilor către Staţia Spaţială Internaţională. În acest domeniu, rușii deţin un rol vital. La fel au procedat și europenii în domenii care ţin de interesele proprii.

Riscurile sancţiunilor

Pe de altă parte, sancţiunile, deși sunt o tactică veche, pot produce efecte imprevizibile, comentează George Friedman, expert Stratfor Global Inteligence. În opinia sa, „pentru a da roade, sancţiunile trebuie să provoace durere”. Aici survine o principală problemă de care se pare că se lovesc acum chiar occidentalii. În general, există riscul ca ţara vizată să prefere un război în locul „capitulării”. Așa s-a întâmplat cu Japonia, care a optat mai degrabă pentru atacul de la Pearl Harbour decât să accepte condiţiile dure impuse de administraţia americană.

Iar cu Rusia jocul este mult prea delicat. Friedman consideră că principalul motiv pentru care este mai complicat să impui sancţiuni Moscovei decât Iranului este că „ruşii au potenţialul unui răspuns militar”. Acesta ar fi un prim obstacol. Însă nu și singurul. Chiar dacă nu ar apela la acesta, fosta URSS îşi poate juca şi cartea energetică în faţa Europei. Putin este conștient de posibilităţile pe care le deţine, fapt care îl determină să joace tare. O știe și Germania. BASF, Siemens, Volkswagen, Adidas Deutsche Bank sunt doar câteva dintre concernele germane care se opun înăspririi sancţiunilor. Motivaţia este lesne de înţeles. Cine ar pierde cel mai mult?

Un joc cu miză, fără învingători și învinși

În aceste condiţii, nu constituie o surpriză faptul că Friedman nu lasă prea multe opţiuni deschise occidentalilor. De exemplu, ideea impunerii sancţiunilor împotriva unor regimuri, şi nu unor naţiuni întregi, ar putea fi viabilă. De ce să sufere populaţia, iar liderii să scape oricum nevătămaţi? Însă Friedman atenţionează asupra unor aspecte care pot să scape din vedere celor care au gândit această strategie. Dacă elita politică rusească este îndrăgostită mai mult de putere decât de bani? De aceea este posibil ca îngheţarea activelor să nu provoace o hemoragie fatală. Cu siguranţă, politicienii ruși nu trăiesc doar cu activele din băncile străine. Iar în al doilea rând, nu trebuie ignorat faptul că în Rusia naţionalismul este împletit cu religia, ceea ca imprimă un caracter mesianic politicii statului.

Luând în considerare toate aceste aspecte, expertul american lansează o concluzie tranșantă: „strategia americană de sancţiuni nu este menită să modifice politicile ruseşti; este concepută pentru a da impresia că SUA încearcă să schimbe politica Rusiei”. Cu alte cuvinte, ceea ce va urma este un joc în care psihologia ca juca un rol prioritar. Cel mai probabil, chiar și învinșii se vor declara învingători. Nici nu mai contează cine vor fi aceștia.