SUA: China ajută Coreea de Nord să îşi crească capacitatea militară

226

China a oferit ajutor programului de rachete al Coreei de Nord, a declarat, joi, secretarul american al apărării, Leon Panetta, la o săptămână după lansarea eşuată a rachetei, care a declanşat condamnarea acţiunii la scară internaţională, relatează Reuters.

„Sunt sigur că acolo a fost un ajutor din partea Chinei. Nu ştiu exact în ce măsură”, a spus Panetta în faţa membrilor Comitetului de Servicii Armate, când a fost întrebat dacă China a susţinut programul de rachete al Coreei de Nord prin „schimburile comerciale şi de tehnologie”.

China este singurul aliat major al Phenianului, cu legături militare şi economice care datează de la originile comuniste ale celor două naţiuni.

Miercuri, Phenianul a declarat că este gata să se răzbune în faţa condamnării pe scară largă a lansării rachetei, crescând probabilitatea ca statul izolat să meargă mai departe cu un al treilea test nuclear.

După lansarea de săptămâna trecută, despre care Statele Unite spun că a mascat un test de rachetă cu rază lungă, administraţia Obama a declarat că a suspendat acordul de ajutor alimentar, încheiat cu Phenianul în februarie.

China, principalul susţinător economic şi diplomatic al Coreei de Nord, a insistat pentru „dialog şi comunicare”, în timp ce tensiunea internaţională creştea. Joi, Coreea de Sud a declarat că s-a mai adăugat o rachetă de croazieră la arsenal, care ar putea lovi oriunde în Nord.

În cadrul şedinţei de joi, republicanul Michael Turner l-a întrebat pe Panetta despre un sistem lansator de transport – în esenţă, un camion mare pe care este montată racheta -, pe care Coreea de Nord l-a prezentat în timpul unei parade militare duminică, şi care ar părea să fie fabricat în China.

Din cauza „informaţiilor sensibile", Panetta a refuzat să ofere, într-un cadru public, detalii suplimentare cu privire la orice sprijin chinez pentru capacităţile militare ale Coreei de Nord. „Dar în mod clar au asistat într-un fel sau altul”, a declarat secretarul apărării.