După Coreea de Nord, India a lansat o rachetă. Reacţiile au fost neaşteptate

119

India a efectuat, joi, primul test al unei noi rachete cu rază lungă de acţiune şi cu o capacitate nucleară ce poate lovi orice ţintă situată pe teritoriul chinez, a anunţat Agenţia însărcinată cu dezvoltarea tehnologiilor militare (DRDO).

„Anunţ lansarea reuşită a (rachetei de tip) Agni V (…), un eveniment istoric în domeniul tehnologiei rachetelor, care onorează ţara noastră”, a declarat V. K. Saraswat, directorul DRDO, pentru postul de televiziune NDTV.

Această rachetă de 50 de tone şi 17 metri înălţime ar trebui, în mod teoretic, să poată atinge ţinte în China şi în întreaga Asie, dar şi în anumite ţări din Europa, potrivit unor experţi, citaţi de Mediafax.

Lansarea vine la o săptămână după ce lansarea unei rachete de către Coreea de Nord a atras numeroase critici internaţionale şi o serie de sancţiuni din partea ONU. În plus, Washington, Tokyo şi Seul au spus că vor intensifica cooperarea şi vigilenţa asupra Coreei de Nord.

Agenţia Associated Press informează că tăcerea internaţională în privinţa lansării de joi demonstrează progresul pe care l-a făcut India în ceea ce priveşte acceptarea internaţională a programului său nuclear.

India a testat prima dată programul său nuclear în anul 1974, eveniment care a atras sancţiuni timp de 25 de ani din partea SUA. În ultima decadă, SUA au retras sancţiunile şi au recunoscut, în anul 2008, programul nuclear indian.