FT: Era chinezăriilor ieftine ia sfârșit

11

Unul dintre cei mai importanţi furnizori din China ai marilor retaileri occidentali a avertizat joi că era produselor chinezești ieftine se apropie de sfârșit.Li&Fung, furnizorul chinez pentru marii retaileri Walmart și GAP (SUA) și Debenhams (Marea Britanie), a avertizat că deja „a început o nouă eră, cu preţuri mai ridicate, în condiţiile în care producătorii transferă clienţilor costurile mai mari ale materiilor prime şi forţei de muncă chinezeşti,” scrie Financial Times.William Fung, directorul general Li&Fung, a detaliat că deficitul de forţă de muncă din China a dus la creșterea salariilor cu circa 20% în acest an și a însemnat sfârșitul deflaţiei în economia mondială, relatează Mediafax.Acest fenomen a determinat conducerea companiei să mute producţia în alte ţări, unde salariile sunt mai mici. Bangladesh, Vietnam și Indonezia au acaparat cea mai mare pondere a operaţiunilor de producţie, în timp ce în China se mai produc doar 25% din confecţiile companiei.

(Foto: en.ce.cn)