Noua provocare a Chinei: următoarea generaţie

152

Urmările politicii unicului copil decisă de guvernul chinez şi implementată în 1979 încep să se vadă, conform The Guardian.

Populaţia actuală a Chinei se confruntă cu 2 mari probleme: rata mică a mortalităţii şi rata mică a fertilităţii. Pe de o parte, generaţia pensionarilor este foarte numeroasă şi are o speranţă de viaţă în creştere. În timp ce în anul 2000, speranţa de viaţă era de 71,3 ani, datele arată în 2011 o creştere medie de peste 3 ani, adică o speranţă de viaţă de 74,7 ani.

Pe de altă parte, numărul din ce în ce mai mic de adulţi tineri face ca aceştia să fie mai puţini capabili – şi, adeseori, mai puţin dispuşi – să aibă grijă de părinţii lor, într-o cultură în care respectul faţă de părinţi este ridicat la grad de valoare.

În timp ce în 2009 erau 167.000.000 de persoane cu vârsta peste 60 de ani (aproape o optime din populaţia totală), în 2050 se estimează că numărul acestora va creşte la 480.000.000. Problema şi mai mare este că în 2000 existau 6 adulţi care susţineau fiecare pensionar, se estimează că rata aceasta va ajunge în 2030 la 2 adulţi pentru un pensionar.

Politica unicului copil decisă de guvernul chinez şi implementată în 1979 a reuşit până în prezent să păstreze populaţia Chinei cu cel puţin 400 de milioane de persoane mai mică decât dacă s-ar fi păstrat sporul natural din urmă cu 4 decenii.

Deşi politica unicului copil decisă în 1979 de guvernul chinez ar fi trebuit să rămână în vigoare numai 30 de ani, autorităţile au decis abia în martie 2011 să permită cuplurilor căsătorite să aibă 2 copii.

În prezent, este nevoie ca familiile să nască în medie 2,1 copii pentru a inversa trendul demografic descendent al Chinei.