Vizită istorică a președintelui chinez la sediul UE

93

Europa se deschide către China. O demonstrează vizita președintelui chinez Xi Jinping în mai multe state europene, încheiată săptămâna aceasta, care i-a adus din partea Bruxelles-ului promisiunea  unui acord de liber schimb între China și UE.

Este pentru prima dată când un președinte chinez vizitează sediul Uniunii Europene. Vizita acestuia în Europa reprezintă o oportunitate pentru China de a încheia noi acorduri, mai ușor de negociat pe fondul relaţiilor economice tensionate dintre Rusia și UE. Momentul ales de președintele chinez este unul foarte potrivit, dat fiind faptul că Europa nu își permite să mai piardă pe plan economic alţi parteneri.

Împreună, economia UE și cea a Chinei acumulează aproape o treime din economia mondială. Acordul de liber schimb dintre cele două superputeri ar fi așadar unul strategic, notează DW. Mai multe state europene sunt însă precaute în ceea ce privește China. Principalele motive sunt încălcările drepturilor omului din China și deficitul comercial european foarte mare de anul trecut. Acesta a fost de 180 de milioane de dolari, ceea ce înseamnă că europenii cumpără mai mult de la chinezi decât invers. China are încă numeroase bariere comerciale, dar europenii sunt dispuși să colaboreze dacă sunt îndeplinite condiţiile liberului schimb.

Unul dintre politicienii care susţin intensificarea relaţiilor dintre cele două este prim-ministrul britanic, David Cameron. Marea Britanie acţionează ca susţinătoare a Chinei în vestul Europei. În urma unei vizite la Beijing de la sfârșitul anului trecut, Cameron a declarat că „nu este o ţară din vestul Europei mai deschisă decât Marea Britanie pentru investiţiile chineze și mai pregătită să răspundă nevoilor consumatorilor chinezi.” Tot atunci, Cameron promitea să susţină cauza deschiderii economice chineze și colaborarea cu Uniunea Europeană.

În prezent, China este cea mai mare sursă de import a UE și a devenit una din pieţele cu creșterea cea mai mare în ponderea importurilor europene. Un acord de liber schimb ar aduce mai multe investiţii chineze în Europa, care ar putea ajuta ţări precum Grecia, Portugalia sau Spania, prin stimularea producţiei și scăderea somajului. Pentru unii analiști însă, îngrijorarea e că avantajele unui acord ar putea să eclipseze problemele Chinei care nu au legătură cu domeniul economic, iar cea mai stringentă este problema drepturilor omului.