Final de război: americanii se retrag din Irak la sfârșitul lunii

37

Americanii vor începe retragerea trupelor din Irak la finalul lunii august. Anunţul a fost făcut ieri de președintele Barack Obama, ca o împlinire a promisiunii electorale în baza căreia a fost ales în noiembrie 2008.

    Una dintre promisiunile de campanie ale președintelui Obama a fost aceea de a încheia războiul din Irak „în mod responsabil". În februarie 2009, în faţa personalului celei mai mari baze militare americane, Obama anunţa fără niciun dubiu termenul de 18 luni pentru retragerea trupelor: „Vreau să fiu cât se poate de clar: pe 31 august 2010 misiunea noastră de luptă din Irak va lua sfârșit."

    Ieri, în cadrul unui discurs susţinut în faţa veteranilor de război, în Atlanta, Georgia, Obama a anunţat că operaţiunile militare se vor sfârși „așa cum am promis și conform calendarului".

    La finalul lunii august se vor retrage din Irak 90.000 de militari, în timp ce alţi 50-65.000 de militari vor rămâne până la finalul lui 2011 pentru a oferi sprijin autorităţilor irakiene și a proteja obiectivele americane. La finalul procesului de retragere, peste 350 de baze și 3.5 milioane de piese de echipament vor fi transferate militarilor irakieni, dezafectate sau readuse în America.

    Președintele a avertizat că „sacrificiul american din Irak nu a ajuns încă la sfârșit."„Vreau să fiu bine înţeles, eforturile noastre în Irak se schimbă de la acţiuni militare ale trupelor la demersuri civile conduse de diplomaţii noștri."

    Noul anunţ al lui Obama vine în contextul în care decizia de a întări prezenţa americană în Afganistan i-a adus mari critici pentru gestionarea războiului. „În Afganistan trebuie să facem faţă unor provocări uriașe. Dar este important ca poporul american să știe să facem progrese și că ne concentrăm asupra unor ţinte clare și tangibile."

    În timp ce în septembrie 2010 numărul militarilor din Irak va fi de trei ori mai mic decât era la începutul mandatului președintelui american, în Afganistan acesta va fi de trei ori mai mare.