Frânturi apocaliptice ale Holocaustului creștin din Irak

4092

„Sunt în lacrimi, pentru că în camera mea tocmai a fost cineva al cărui copil a fost tăiat în jumătate. I-am botezat copilul în biserica mea din Bagdad.” Prin această declaraţie, un preot anglican din Bagdad ilustrează genocidul care tulbură Irakul. În ciuda masacrului de pe străzi, preotul refuză să își părăsească biserica și enoriașii.

Povestea copilașului măcelărit de către fanaticii islamiști este înfiorătoare. Andrew avea doar cinci ani și era fiul unuia dintre fondatorii Bisericii Anglicane din Bagdad. Părinţii i-au pus numele preotului care l-a botezat. Pe fratele lui mai mare îl cheamă George, după numele bisericii pe care întreaga familie o frecventa. Sunt detalii care pot sugera devoţiunea creștină a părinţilor.

Pierderea suferită i-a copleșit. Totuși, împreună cu mulţi alţi creștini, au fost nevoiţi să fugă la Erbil. Nici acolo nu se știe dacă vor fi în siguranţă, anumite rapoarte sugerând că localitatea poate fi următoarea ţintă a extremiștilor.

Tragedia văzută prin ochii unui cleric

Canon Andrew White, cel care a oferit detalii despre această dramă, mai este cunoscut și ca „Vicarul din Bagdad”. Născut în Marea Britanie, preotul de culoare continuă să sfideze ameninţările grupării islamiste, în ciuda faptului că este bolnav. Suferinţa nu îl oprește să își îndeplinească misiunea. O face în calitate de lider al Bisericii Anglicane „St. George”, din Bagdad.

Biserica sa a fost deteriorată de cinci bombe în ultimii trei ani. Și, faţă de acum 10 ani, numărul enoriașilor a scăzut de la 6.000 la ceva peste 4.000, fiindcă peste 1.200 au fost uciși.

„În fiecare zi, noi credem că situaţia de aici nu poate să devină mai rea și, cu toate acestea, ajunge să devină”, a declarat într-un interviu. „Doar ieri, peste 1.500 de persoane au fost ucise.” În ciuda acestei situaţii, refuză să părăsească Irakul, ignorând persecuţia care se apropie cu intensitate chiar de capitala ţării. Chiar dacă Bagdadul încă nu a intrat sub controlul insurgenţilor, situaţia este departe de a fi liniștitoare.

Canon White a spus că foarte mulţi creștini au plecat sau intenţionează să plece. „Chiar aici, în Bagdad, oamenii sunt îngroziţi de ceea ce se întâmplă în jurul nostru”, a spus el. Vicarul din Bagdad a povestit cum integriștii islamici și-au creat celule ascunse în Bagdad, iar oamenii se simt ameninţaţi, chiar dacă nu sunt în zonele controlate de Statul Islamic. Numărul de răpiri a crescut și cetăţenii sunt dezorientaţi, neștiind ce se va întâmpla cu ei în viitorul apropiat.

Întrebat dacă ar putea preconiza momentul în care el va recomanda propriei sale congregaţii să părăsească Irakul, preotul anglican a răspuns că întotdeauna obișnuia să le spună enoriașilor: „Nu am de gând să vă părăsesc; nu mă lăsaţi nici voi.” Acum însă este conștient că nu mai poate rosti aceste cuvinte. E dureros, dar nu poate să își expună „turma” la moarte. „Dacă le voi spune să nu plece este ca și cum le-aș cere să fie pregătiţi să moară pentru credinţa lor.”

White, împreună cu mulţi dintre enoriașii săi, nu ezită să ofere ajutor celor care sunt cel mai loviţi de măsurile fundamentaliștilor: Nu este deloc simplu. „Avem nevoie de două lucruri: rugăciune și bani. Cu acestea două putem face ceva. Fără ele nu putem face nimic”, a spus preotul.

Tragedia văzută prin ochii unui laic

Într-un interviu CNN, un cunoscut om de afaceri californian, Mark Arabo, născut în biserica catolică caldeeană, a declarat: „Creştinismul din Mosul este mort şi un holocaust creştin are loc în mijlocul nostru. (…) În momentul de faţă, 3.000 de creştini din Irak se refugiază în oraşele vecine.”

Este revoltat de situaţie și consideră că aceste fapte nu pot fi trecute cu vederea: „Acestea sunt crime împotriva umanităţii. Aceştia fac cele mai oribile şi devastatoare crime la care te poţi gândi.”

Exemplele pe care le oferă nici nu mai necesită comentarii suplimentare. „În Mosul există un parc”, spune Mark Arabo, „în care radicalii au decapitat copiii şi le-au aşezat capetele pe un băţ şi le-au lăsat în parc.” Potrivit lui Arabo, femeile sunt violate şi apoi omorâte, iar bărbaţii sunt spânzuraţi.

Tragedia văzută prin ochii presei

Și mass-media a arătat o preocupare insistentă faţă de tragediile familiilor irakiene, ilustrând proporţiile apocaliptice ale crizei umanitare prin care trec irakienii.

De exemplu, presa britanică a publicat mai multe fotografii (greu de privit), în care un trib sunnit este executat de militanţii islamiști. Potrivit Daily Mail, peste 500 de prizonieri, minoritari yazidi, au fost executaţi zilele trecute de către aceeaşi grupare. Cei care nu au fost împușcaţi au fost crucificaţi sau decapitaţi, totul în numele religiei. Femeile sunt violate chiar sub ochii soţilor lor. Apoi și aceștia sunt sacrificaţi.

Reacţii internaţionale și dileme

În faţa acestei situaţii, oficialităţile nu au ezitat să își exprime revolta. Așa cum era de așteptat, și Papa Francisc a cerut comunităţii internaţionale să intervină pentru a proteja populaţia din nordul Irakului de violenţele teroriştilor din organizaţia Statul Islamic. Papa şi-a exprimat susţinerea pentru „fraţii creştini persecutaţi”. Se pare însă că liderul Bisericii Catolice nu optează pentru varianta unei intervenţii militare, subliniind că „violenţa nu este niciodată învinsă prin violenţă”.

Între timp, avioane militare britanice au început să paraşuteze alimente și echipamente destinate refugiaţilor. Au făcut același lucru și americanii. Însă, este aceasta o garanţie că va fi soluţionată criza umanitară?

Este una dintre întrebările care nu poate primi un răspuns unilateral. Mai ales dacă luăm în considerare faptul că circa 100.000 de creştini au fugit în aceste ultime ore din calea islamiştilor, având doar hainele de pe ei. Ei s-au deplasat spre regiunea Kurdistan, a explicat patriarhul Bisericii Caldeene Catolice, Louis Sako.

În opinia fostului ministru de externe Theodor Baconski, exprimată în Revista 22, lichidarea creștinilor orientali constituie o „crimă în serie” și necesită un răspuns ferm. Reacţiile occidentalilor sunt „oportune, dar insu­fici­ente”, fiindcă ceea ce se întâmplă în momentul de faţă „are culorile genocidului și ale et­nocidului”.

De aceea, în opinia sa, este necesară „o reacţie politico-militară de ordin strategic. Dacă Orientul Mijlociu își re­de­senează graniţele haotic, prin violenţa necontrolată a jihadiștilor, securitatea eu­ro-atlantică este periclitată pe termen lung”.

Deocamdată există multă incertitudine. Un lucru însă este clar: jihadiștii nu dau semne că se vor opri. Și atunci, este preferabil ca aceștia să fie lăsaţi să își continue proiectul? Dar în cazul unei intervenţii militare, nu există riscul unei amplificări a resentimentelor antioccidentale?

Sunt dileme pe care factorii de decizie nu le-au clarificat. Între timp, oamenii continuă să moară pentru singura vină că s-au nimerit în calea unor indivizi al căror singur sentiment cultivat este ura.