Aliaţii lui Ahmadinejad, acuzaţi de vrăjitorie

13

Poliţia iraniană a arestat 25 de persoane apropiate de preşedinte şi de şeful administraţiei prezidenţiale, Esfandiar Rahim Mashaei, pe temeiul acuzaţiei de "magie" şi "invocare a spiritelor malefice" (djin), informează The Guardian.

Mai mulţi jurnaliști care lucrează pentru ziarul patronat de Mashaei se numără printre arestaţi. Unul dintre suspecţi, Abbas Ghaffari, este descris de site-ul iranian de ştiri Ayandeh ca "o persoană cu puteri metafizice şi conexiuni cu lumea ocultă”.

Arestările apropiaţilor lui Ahmadinejad și Mashaei vin în contextul conflictului dintre președinte și Khamenei, care are ca ultimă miză locul autorităţii religioase în politică. Apropiaţii lui Khamenei consideră că preşedintele iranian se află sub influenţa șefului administraţiei prezidenţiale, Mashaei, care dorește limitarea implicării clericilor în politică. Astfel de tentative îi nemulţumesc pe liderii religioşi, precum clericul conservator Ayatollah Mesbah Yazdi, care consideră că orice opoziţie faţă de liderul suprem Khamenei este un echivalent al "apostaziei faţă de Dumnezeu".

Zvonurile despre implicarea ocultă a aliaţilor lui Ahmadinejad au apărut pe fondul dezacordurilor recente între preşedintele şi liderul suprem al ţării, ayatollahul Ali Khamenei, privind demiterea ministrului de securitate. Ministrul Moslehi a fost reașezat în funcţie de Khamenei, în ciuda dorinţei lui Ahmadinejad de a-l înlătura. Ahmadinejad refuză să recunoască această intervenţie a liderului suprem și, pe fondul acestor disensiuni, mai mulţi membri conservatori ai Parlamentului au cerut chiar demiterea preşedintelui.