Iranienii câştigă premiul UE pentru libertate

47

Regizorul iranian Jafar Panahi şi avocatul pentru drepturile omului, în prezent incarcerat, Nasrin Sotoudeh, au câştigat premiul Sakharov pentru libertatea de gândire, oferit în fiecare an de către Parlamentul European.

PE a declarat că premiul a fost acordat celor doi dizidenţi iranieni pentru curajul de a a-şi apăra libertăţile de bază. „Premiul este un mesajul de solidaritate şi recunoştinţă faţă de un bărbat şi o femeie care nu au îngenuncheat în faţa fricii şi a intimidărilor şi care au decis să pună destinul ţării lor înaintea propriilor vieţi," a declarat Martin Schulz, preşedintele PE, conform AlJazeera.

Panahi a sfidat cenzura pentru a crea filme despre oameni simpli care încearcă să accepte codurile religioase şi culturale impuse în Iran, iar Sotoudeh a fost condamnată la 6 ani de închisoare pentru suspiciune de propagandă şi conspirare împotriva securităţii statului. Ea a luat apărarea mai multor jurnalişti şi militanţi pentru drepturile omului, condamnaţi anterior.

Printre ceilalţi candidaţi se numărără fetele din grupul punk Pussy Riot, din Rusia, şi activistul Ales Bialiatski, din Belarus, care se află şi el în închisoare.