ONU: sute de execuţii secrete în Iran

199

Peste 300 de execuţii secrete au avut loc anul trecut în Iran, potrivit unui raport ONU, care detaliază abuzurile în creştere din republica islamică.

Execuţiile de la închisoarea Vakilabad, situată în estul Iranului, au fost aduse în atenţia publicului într-un raport al lui Ahmed Shaheed, un observator special al ONU în Iran. Raportul prezintă o serie de abuzuri, de la negarea drepturilor femeilor până la tortură, însă cel mai şocant este numărul mare de execuţii, informează HotNews.

De la începutul anului 2011, cel puţin 146 de execuţii secrete au avut loc în Iran. 83 de persoane, între care şi trei deţinuţi politici, au fost executate oficial numai în luna ianuarie 2011, potrivit raportului ONU.

Cel puţin o persoană a fost condamnată la moarte în 2011 pentru apostazie religioasă, în timp ce peste 100 de execuţii anunţate oficial aveau legătură cu traficul de droguri. Pedeapsa capitală s-a mai aplicat şi pentru violuri, omucideri, acte imorale şi răpiri. Printre persoanele condamnate la moarte, peste 100 aveau vârste sub 18 ani, în pofida faptului că execuţia minorilor este interzisă de convenţiile internaţionale la care a aderat şi Iranul, informează Mediafax.

Teheranul susţine însă că pedeapsa cu moartea este esenţială în menţinerea ordinii şi că aceasta se aplică numai în urma unor proceduri judiciare complete. Crima, violul, jaful armat, traficul de droguri şi adulterul sunt cele mai frecvente infracţiuni pedepsite cu moartea în Iran.

(Foto: Dreamstime)