Paradoxul protestelor antiguvernamentale din Iran

16

Iranul a felicitat poporul egiptean pentru succesul revoltei, dar nu este dispus să accepte demonstraţiile iranienilor. În timp ce SUA îi încurajează pe protestatarii din Teheran care cer „moarte dictatorilor", parlamentarii iranieni de dreapta cer „execuţia" liderilor opoziţiei.

În ciuda interdicţiilor, zeci de mii de oameni au protestat în Teheran luni, în Piaţa Azadi. Confruntările violente dintre forţele de securitate și protestatari s-au soldat deja cu pierderi de vieţi omenești. Au fost operate zeci de arestări. Trimisul special Al-Jazeera a relatat că peste 10.000 de oameni de securitate au fost mobilizaţi în stradă pentru a preveni ca Piaţa Azadi să devină ceea ce a fost Piaţa Tahrir pentru Egipt. Fluxul de știri dinspre Iran a fost restricţionat: jurnaliștilor li s-au anulat vizele, cei prezenţi în ţară au primit interdicţia de a raporta, iar accesul la internet a fost limitat.

În Piaţa Azadi s-a strigat: „Moarte dictatorilor". Demonstraţiile, organizate la cererea liderilor opoziţiei, Mirhussein Musavi şi Mehdi Karubi, au avut loc nu doar în capitala Teheran, ci şi în alte oraşe iraniene, ca Shiraz sau Isfahan, chiar dacă au fost interzise de autorităţi.

Nu mai puţin de 221 de membri conservatori ai Parlamentului au denunţat protestele din Teheran și au cerut executarea celor doi lideri ai opoziţiei pentru incitare la demonstraţii. Press TV a difuzat marţi un clip în care legiuitorii iranieni puteau fi auziţi strigând: „Mousavi, Karroubi… să fie executaţi!" Fostul premier Mousavi este în arest la domiciliu. În aceeași situaţie se află și Karroubi, fost președinte al Parlamentului și cleric senior. Ambii au contestat alegerile din 2009.

Adjunctul șefului poliţiei, Ahmad Reza Radan, a evaluat demonstraţiile ca fiind „adunări ilegale… comandate din America, Anglia și Israel". Protestele din Iran „nu vor duce nicăieri", conform președintelui iranian, Mahmoud Ahmadinejad, care a promis că organizatorii vor fi pedepsiţi. La televiziunea de stat Ahmadinejad a vorbit despre „dușmanii" ţării care vor să „diminueze strălucirea poporului iranian". În limbajul plastic obișnuit, președintele a spus că cei implicaţi „aruncă cu ţărână în soare, dar ţărâna li se va întoarce în ochi".

Deși Iranul a apreciat succesul revoltei din Egipt, totuși Ahmadinejad a apreciat mai degrabă iniţiativa egiptenilor de a se smulge de sub influenţa americană. Mai mulţi oficiali au comparat revoluţia din Egipt cu revoluţia din Iran din 1979.

În schimb, ministrul de externe american a denunţat „ipocrizia" iraniană şi și-a declarat susţinerea pentru protestele din Iran. „Mi se pare ironic că ai un regim iranian care pretinde să felicite evenimentele din Egipt când, de fapt, el a acţionat în contrast direct cu ceea ce s-a întâmplat în Egipt", a spus și președintele Obama. Catherine Ashton, șefa diplomaţiei europene, le-a cerut marţi oficialilor iranieni „să respecte pe deplin cetăţenii și să protejeze drepturile acestora, inclusiv dreptul la liberă exprimare și la adunare pașnică".