Ce nu înţeleg vesticii despre talibanizare

1562

O femeie de 25 de ani a fost omorâtă cu pietre, în plină stradă, într-unul dintre cele mai rafinate orașe ale Pakistanului, Lahore. Crima a avut loc sub privirile soţului ei și ale trecătorilor numeroși care au asistat pasiv la întregul incident.

Nu mai puţin de 20 de persoane, toate rude ale femeii, au dus la capăt tragedia, în numele răscumpărării onoarei familiei. Tânăra stricase bunul nume al clanului, căsătorindu-se, fără consimţământul lor, cu alt bărbat decât cel care îi fusese „hărăzit” de către rude.

Farzana Parveen, așa cum se numea femeia, fusese logodită, timp de trei ani, cu bărbatul acesta, aflat la al doilea mariaj. S-au căsătorit și, la trei luni distanţă, părinţii ei i-au acuzat soţul de răpire.

Tatăl a privit, în timp ce rudele o loveau cu pietre, iar ea striga după ajutor. Într-un final, a căzut moartă.

Cuplul se afla la judecătoria din Lahore pentru a contesta răpirea și a dovedi că femeia consimţise la căsătorie. La ieșirea din judecătorie așteptau însă rudele înfuriate, înarmate cu bolovani și cărămizi luate de la un șantier din apropiere. Tatăl Farzanei a stat nemișcat și a privit, în timp ce rudele o loveau cu pietre, iar ea striga disperată după ajutor. Într-un final, a căzut moartă. Tânăra era însărcinată în luna a treia.

Iubirea a contat ultima

Cazul a stârnit indignare internaţională și a realimentat apelurile pentru încetarea crimelor „de onoare”. Acest fenomen odios este cauza morţii a circa 1.000 de femei pakistaneze, în fiecare an, susţine Fundaţia Aurat, care militează împotriva crimelor de onoare.

Autorităţile sunt acuzate că nu urmăresc penal astfel de cazuri, iar dacă se implică, statul e adesea milos faţă de cei acuzaţi de ucidere.

Puţini dintre cei acuzaţi că ar fi comis astfel de crime sunt judecaţi și condamnaţi pentru faptele lor, fiindcă practica juridică apelează deseori la o interpretare extrem de favorabilă lor a Shariei (legea islamică). Legea permite, de pildă, exonerarea unui criminal, dacă rudele apropiate ale victimelor îl iartă. Această breșă legală a dus însă la cazuri în care familia criminalului să plătească „bani pentru sângele” vărsat, pentru a-și putea achita ruda.

O dezvăluire șocantă făcută azi de The Guardian este că și soţul Farzanei, Mohammad Iqbal, a fost unul dintre acești criminali achitaţi în baza unui compromis cu familia victimei. El a mărturist că și-a strangulat prima soţie fiindcă era îndrăgostit de Farzana și voia să se căsătorească cu ea.

Mai mult, în pledoaria sa împotriva familiei femeii, Iqbal acuza că numai el avea dreptul să exercite o astfel de pedeapsă asupra Farzanei, fiind ruda lui cea mai apropiată. O mărturisire care exclude orice urmă de romantism à la Romeo și Julieta din această poveste.

Aplicarea Shariei fără Sharia

Cazul Farzanei mai are o particularitate care vorbește împotriva sistemului juridic din Pakistan. Deși Sharia – care se întrepătrunde masiv cu legea de stat – permite lapidarea femeilor adulterine și a celor promiscue, Farzana nu se încadra la niciuna dintre categorii, ceea ce arată că autorităţile care, potrivit unor surse, au fost de faţă la crimă, dar nu au intervenit, s-au disociat chiar și de Sharia.

Activiștii pentru drepturile omului au reclamat că, în condiţiile în care este evident că uciderea nu a avut loc din impuls, ci a fost premeditată de întreaga familie, autorităţilor li se impune o decizie. „Fie să continue pe drumul talibanizării, fie să o apuce pe drumul legii”, acestea ar fi opţiunile, potrivit lui Zohra Yusuf, președintele Comisiei pentru Drepturile Omului din Pakistan.

Talibanizarea Pakistanului

Crima petrecută în faţa judecătoriei din Lahore pare un alt caz de extremism islamist, care pontează negativ din reputaţia globală a religiei musulmane. Judecând din confortul unui fotoliu occidental (sau cel puţin european) e ușor să crezi că adeziunea pakistanezilor la forma extremistă a islamismului a fost o alegere liberă. Una nefericită, desigur, și probabil bazată pe o educaţie deficitară dintr-o ţară săracă, dar o decizie totuşi liberă.

Gândind astfel ignorăm însă un caleidoscop de aspecte care, odată cunoscute, ne-ar alimenta mai degrabă umilinţa, nu sentimentul de superioritate. În faţa acestui complex de factori cărora noi, ca europeni, nu am fost nevoiţi să le facem faţă, nici chiar sub mult blamata stăpânire otomană, acţiunile extremiste nu mai par atât de greu de înţeles.

Talibanismul s-a infiltrat în Pakistan ca un răspuns la o criză de leadership, care persistă de la moartea lui Muhammad Ali Jinnah – supranumit și Quaid-e-Azam („Liderul iubit”) – până astăzi.

Dezvoltarea disproporţionată a regiunilor ţării și atitudinea indiferentă a elitelor faţă de nevoile claselor defavorizate a cultivat resentimentul social, susţine analistul Asif Haroon Raja, într-un editorial pentru Pakistan Observer.

Diviziunea sistemului educaţional care a generat oportunităţi inegale pentru dezvoltare socială a fost, la rândul ei, un factor cu influenţă profundă pentru climatul actual din societatea pakistaneză.

Afectat de războiul din Afganistan, Pakistanul nu a avut până astăzi răgaz să refacă ruinele lăsate în urmă de forţele sovietice. Societatea s-a radicalizat într-un mediu în care armele circulă liber, iar drogurile de provenienţă afgană sunt la ordinea zilei.

Apoi, sancţiunile aspre pe care americanii le-au aplicat Pakistanului (sub amendamentul Pressler) acuzat de proliferare nucleară au lovit dur în economia ţării și au hrănit ura pakistanezilor faţă de americani, deschizând în același timp ușa fanatismului și militarismului.

Islamul – primul acuzat, ultimul vinovat

În 5 ani, cât au fost la putere în Afganistan, până când au fost înlăturaţi de americani (în 2001), talibanii au avut suficient timp să contagieze cu viziunea lor Pakistanul, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite (singurele trei state care îi recunosc legitimitatea politică).

Modelul impunerii fundamentalismului islamic confundat cu politica a prins în aceste state, perpetuând practici precum oprimarea femeii (căreia i se interzic drepturi de bază, ca accesul la educaţie), dar și controlul bărbaţilor musulmani (cărora le este interzis accesul la activităţi tolerate de alţi musulmani – privitul filmelor, al televiziunii, aplaudarea în timpul jocurilor sportive).

O lectură fascinantă privind talibanizarea Pakistanului este studiul lui Robert G. Wirsing, Political Islam, Pakistan, and the Geo-Politics of Religious Identity.

Pakistanul are dileme foarte specifice, mundane și a le sublinia mai degrabă pe acestea decât implicarea religiei islamice ar fi mult mai potrivit.

Pakistanul are dileme foarte specifice, mundane (cum ar fi rivalitatea privind resursele sale de petrol, accesul limitat la apă potabilă, vulnerabilitatea graniţelor sale, impracticabilitatea drumurilor, ș.a.) este de părere Wirsing, și a le sublinia mai degrabă pe acestea decât implicarea religiei islamice ar fi mult mai potrivit.

Miza este, la final, mai simplă decât pare. Demonizând islamul sau transformându-l într-un „agent al morţii”, riscăm să încercăm să rezolvăm o problemă pornind de la date greșite.

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.