Descifrându-l pe Vladimir Putin

287

La câteva zile după ce Camera inferioară a Parlamentului Rusiei, Duma de stat, a ratificat tratatul privind anexarea Crimeei la Rusia, încă ne chinuim să înţelegem cum s-a ajuns aici și mai ales ce trebuie făcut în continuare. Cine a împuns cu băţul ursul siberian și cum poate fi calmat?

Câţi analiști politici tot atâtea opinii apar în presă, care încearcă să dezlege iţele ce stau în spatele situaţiei în care ne găsim astăzi. A urmărit Putin anexarea Crimeei dinainte de revoluţia din Ucraina? Dacă da, de când a plănuit asta și ce vrea în continuare? Este totul un mare joc de imagine orchestrat de companii de relaţii publice din umbră, la cerinţa unor guverne, după scenariul filmului american „Wag the Dog”? Sau este totul mult mai puţin elaborat decât ne închipuim?

O întrebare cu multiple variante de răspuns

„În mintea și sufletul oamenilor, Crimeea a fost dintotdeauna o parte inseparabilă de Rusia”, a declarat Putin, sugerând că, într-adevăr, este un lucru pe care îl urmărește de mult și că era doar o problemă de timp pentru a recupera teritoriul.

În acest context, nu pot fi învinovăţiţi cei care citesc în acţiunile președintelui rus un complex postimperialist al unui lider care toată viaţa s-a chinuit să reconstituie de o formă sau alta Uniunea Sovietică, adunând teritoriile pe care le-a pierdut. Ceea ce poate că nu este în totalitate neadevărat, dar nu este adevărul complet, spun cei care au urmărit îndeaproape toate deciziile luate cu privire la Crimeea, în ultimele săptămâni.

Unii spun că deciziile luate de Kremlin în ultimele luni indică mai degrabă mișcări reactive, impulsive, decât implementarea unui joc strategic de mult pus la cale. „Putin urăște revoluţiile, este prin natură un contrarevoluţionar. Ianukovici a fost forţat să fugă, iar sistemul de influenţă al Rusiei asupra Ucrainei s-a sfârșit. Putin a realizat că nimeni nu va mai asculta de Rusia dacă nu își întărește poziţia. Așa că a făcut-o”, este de părere Gleb Pavlovsky, fost expert în relaţii publice, cu legături la Kremlin, conform Guardian.

Teoria sa este susţinută și de Sergei Marjov, analist cu legături la Kremlin, care a luat parte la discuţii oficiale cu politicienii locali din Crimeea și care susţine că anexarea teritoriului nu a făcut parte din planul iniţial. Sunt doi factori majori care au dus la această situaţie, spune el.

Primul este faptul că elita din Crimeea a cerut ca teritoriul să fie anexat, pentru a nu ajunge ca Abhazia, în „paralizie internaţională”, iar în al doilea rând „vina este a vesticilor, care nu au vrut să cadă la niciun compromis” cu privire la condiţiile impuse de Putin pentru Ucraina. Acestea stipulau nevoia unui guvern care să conţină toate forţele politice, chiar și partidul lui Ianukovici, distrugerea tuturor facţiunilor revoluţionare și impunerea limbii ruse, ca limbă oficială a statului. Cineva ar putea însă argumenta că Putin nici nu s-ar fi putut aștepta ca Vestul să accepte niște condiţii care intervin atât de intruziv în afacerile unui stat suveran. Deci următoarea mișcare era previzibilă.

Putin, în viziunea lui Merkel

„Orice rezultat peste 90%, oriunde în lume, trebuie privit cu scepticism”, a declarat Angela Merkel, făcând referire la cei 97% care au votat în favoarea anexării Crimeei la Rusia. A fost o declaraţie care arată clar măsura de neîncredere dintre două state altfel aliate, în special prin legături economice.

Angela Merkel însă nu face declaraţii înainte să se gândescă de două ori. Ea a spus la întrunirea partidului său de săptămâna trecută că Nelson Mandela i-a spus, la un moment dat, că trebuie să știe ce gândesc ceilalţi. Mai departe a descris care este punctul de vedere al lui Putin, așa cum îl înţelege ea.

Rușii simt că Vestul i-a pus în repetate rânduri în defensivă, spune ea. Rusia postsovietică este ca noul copil în clasă, care iniţial încearcă să se integreze — la modernitate și democraţie —, dar, când dă greș, se refugiază în agresiune și încăpăţânare.

Merkel a observat cum s-a schimbat atitudinea lui Putin de-a lungul anilor. Atunci când a venit prima dată la putere admira Vestul, voia să modernizeze economia Rusiei și să recâștige statutul de superputere. Acum rămâne valabil doar ultimul deziderat, spune ea. Admiraţia lui pentru Vest s-a tranformat în dispreţ, din cauza relativismului nepocăit practicat de Vest, din cauza eșecurilor din Irak și Afganistan și din cauza vulnerabilităţii în faţa crizei financiare, scrie Der Spiegel, prezent la întrunirea Uniunii Creștin Democrate.

Merkel pare să aibă cea mai corectă analiză, iar situaţia din Crimeea să fie un rezultat al multor ani în care Putin s-a simţit nedreptăţit de un sistem internaţional nedrept. Chiar declaraţiile sale recente indică către această înţelegere: „Ei spun că violăm normele dreptului internaţional… E bine că măcar își aduc aminte că există așa ceva ca drept internaţional — mai bine mai târziu ca niciodată. Au ajuns să creadă că au exclusivitate, că pot decide destinele lumii, că numai ei pot avea vreodată dreptate”, citează Guardian.

Dacă Merkel are dreptate, decizia ţărilor vestice și a Japoniei de a suspenda colaborarea de 16 ani cu Rusia în grupul G8, nu face decât să îl izoleze și mai tare pe „noul copil din clasă”. Liderii Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Canadei și Japoniei s-au întâlnit la Haga, în formula G7, pentru prima dată de când Rusia s-a alăturat grupului, în 1998, pentru a pune capăt Războiul Rece pentru totdeauna.

Liderii G7 au spus că nu vor participa nici la o întâlnire G8 pregătită la Soci în iunie, și că se vor întruni în schimb la Bruxelles. De asemenea, se iau în considerare sancţiuni comune impuse de toate statele, dacă Rusia nu schimbă cursul evenimentelor.

Răspunsul ministrul de externe, Sergei Lavrov, susţine cheia de înţelegere pe care o dă Merkel: „G8 este un club informal, deci nimeni nu poate fi exmatriculat. Dacă partenerii noștri vestici cred că nu mai este nevoie de acest format, fie. Noi nu ne agăţăm de el și nu ni se pare nici că ar fi vreo problemă dacă nu s-ar mai ţine deloc întâlniri pentru un an de zile.” Izolat deja, copilul nou din clasă este dat afară și din ultimul club din care mai făcea parte. Reacţia sa este: „Și ce? Oricum clubul vostru e nasol și nici nu voiam să fac parte din el.” Însă cu toţii știm cum se simte un copil în asemenea momente. Cale de întoarcere nu mai există. De acum încolo, un asemenea „copil” nu poate decât să meargă până la capăt pentru a-ţi demonstra punctul de vedere și a se reabilita sau să își accepte înfrângerea amară.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.