Putinism în regim de copy-paste

198

Nazismul și stalinismul au părut mult timp să fie două construcţii politice care nu mai au șansa unei reînvieri. Dar iată că la orizont se profilează tot mai clar un alt fenomen provocator pentru spaţiul democratic: putinismul. Mai mult decât o etichetă, acesta constituie deja un model pe care unii se grăbesc să îl copieze.

Occidentul se simte tot mai ameninţat nu doar de perseverenţa Rusiei în realizarea propriilor proiecte, ci și de modul în care Kremlinul a construit un stil de politică ce începe să fie evident și în alte spaţii europene.

Mass-media americană și-a exprimat îngrijorarea pentru proliferarea acestui model, identificând noi adepţi ai așa-numitului „putinism”. Americanii au fost cei care au introdus termenul, însă, cu timpul, a fost preluat de analiști din întreaga lume.

În acord cu analiza făcută de jurnaliștii americani, România nu are deloc motive să se simtă liniștită. Fiindcă una dintre ţările care calcă ferm pe urmele lui Putin se situează în apropierea graniţelor de Vest. Ungaria lui Viktor Orban pare să se așeze tot mai confortabil în siajul Rusiei.

„Budapesta este din nou un deschizător de drumuri, dar în sens negativ, denun­ţând și distanţându-se de democraţia liberală. Orban a început să îm­brăţișeze un sistem și un set de valori impuse și exemplificate prin modul în care Vladimir Putin își exercită puterea. Și care au găsit un ecou și în alte state. Această contaminare ideologică reprezintă poate cea mai mare provocare pentru democraţia liberală de la sfârșitul Războiului Rece încoace”, explică jurnalistul Fareed Zakaria, la postul american de televiziune CNN, dar și într-un articol semnat în Washington Post.

Jurnalistul american consideră că acţiunile și declaraţiile din ultimul timp ale premierului demonstrează că modelul său este reprezentat de Rusia lui Putin. „El a adoptat o versiune a ceea ce ar putea fi descris ca putinism”, a comentat Zakaria.

În multiplicare

Din nefericire, Putin nu este singurul care crede cu convingere în ideile pe care le propagă. Fareed Zakaria susţine că elementele putinismului sunt naţiona­lis­mul, religia, conservatorismul social, capitalismul de stat și controlul asupra mass-media.

În opinia lui Vladimir Tismăneanu, se mai pot adăuga câteva componente. Istoricul român a observat că putinismul este o combinaţie de religii (mitologii) politice, între care naţional-bolşevismul, eurasianismul, panslavismul şi un ortodoxism residual.

Acestea sunt aspecte pe care nu doar liderul rus le predică. Ele se regăsesc, în formă completă sau parţială, și în discursul politic al altor politicieni. Marine Le Pen, Geert Wilders, în Olanda, sau Nigel Farage, în Anglia, sunt admiratori declaraţi ai lui Putin. Pe aceeași listă poate fi adăugat proaspătul câștigător al alegerilor din Turcia încă din primul tur: Recep Tayyip Erdogan.

Analiza jurnalistului american nu constituie o simplă speculaţie. Chiar Orban a recunoscut care este orizontul așteptărilor sale și cine constituie modelul său. Prim-ministrul Ungariei a proclamat la Băile Tuș­nad sfârșitul „erei democraţiei liberale“ și a menţionat Rusia drept model politic pentru Ungaria. Declaraţiile sale nu fac decât să demonstreze cât de contagios este putinismul.

Patriotismul care agită spiritele

Reputatul filosof francez Bernard-Henri Levy a apreciat că „putinismul este un fascism”. Cum este posibil ca după câteva decenii de la prăbușirea unor regimuri profund nedemocratice să asistăm la cum se înfiripă din nou germenii unor dictaturi mai mult sau mai puţin vizibile?

Istorici, politologi, sociologi au încercat să identifice mecanismul care a permis migraţia rușilor spre o nouă formă de regim autoritar.

În general, analiștii sunt convinși că putinismul are în prim-plan promovarea mândriei naţionale. „Oricât de prost o duc oamenii, lor trebuie să li se amintească tot timpul de mândria de a fi rus și să li se spună că autorităţile fac progrese semnificative în eforturile lor de a îmbunătăţi lucrurile”, explica Dmitri Travin, un cunoscut profesor de la Universitatea din Sankt Petersburg.

Un asemenea demers poate că nu ar trebui să îi lase indiferenţi pe români. Mândria de a fi român a devenit deja un slogan de campanie electorală. Exemplul oferit de Rusia demonstrează că apelul la patriotism nu este întotdeauna benefic. Mai ales atunci când dincolo de forme rămâne nerezolvată veșnica problemă a fondului.

Putinismul la cote înalte

Nu doar apelul la patriotism reprezintă cheia succesului lui Putin. O strategie de efect în ceea ce privește impactul asupra maselor a fost sintetizată plastic de către Travin: „Dacă îţi e imposibil să cumperi tot electoratul, atunci măcar spală-l pe creier.“ Scopul? Pentru a trezi în oameni „un sentiment de iubire necondiţionată a regimului”.

Punct ochit, punct lovit. Planul a reușit. Popularitatea preşedintelui rus a atins un nou record în august, ajungând la 87%, respectiv cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani, potrivit unui sondaj publicat de Mediafax. Aceasta înseamnă o creştere de 22 de puncte procentuale faţă de ianuarie.

În plus, 66% dintre persoanele intervievate apreciază că ţara se îndreaptă în direcţia bună (faţă de 43% în ianuarie). Datele par greu de descifrat în condiţiile în care sondajul a fost efectuat după prăbușirea MH17. Să fi contribuit și acest accident la urcarea vertiginoasă a lui Putin în topul încrederii? Se pare că da.

După evenimentele care au demonstrat măreţia şi puterea Rusiei, cei care anterior nu l-au sprijinit niciodată au devenit susţinătorii lui, menţionează politologul Mihail Remizov, citat de Radio Vocea Rusiei. Este rezultatul faptului că Putin a știut să cultive o imagine eroică a luptătorului care se opune cu toate riscurile unui Occident periculos.

Un Occident pus la colţ

Jacques Sapir, director la Școala de Înalte Studii în Știinţe Sociale, Paris, cu origini moscovite, a precizat pentru Le Nouvel Observateur că „ideea unui președinte «normal», apărată în Franţa de Francois Hollande, i-ar face pe ruși să râdă. Nimeni nu este prostit de regia din spatele imaginii «eroice» a președintelui, dar toată lumea ar fi șocată dacă el nu ar recurge la această imagine.”

Aceasta este ceea ce occidentalii  înţeleg mai greu. Au mizat pe faptul că Putin poate fi liniștit prin negocieri și promisiuni. Nu au dat suficientă importanţă faptului că au în faţă o persoană cu un alt stil de gândire și cu alte concepţii despre democraţie. Acum doar se decontează ceea ce s-a ignorat în trecut.

Problema este că breșa pe care ţările democratice sperau să o producă în societatea rusă nu s-a produs. Dacă nici un avion cu 300 de victime nu a răscolit prea mult societatea rusă, este greu de spus ce anume ar mai putea să sensibilizeze un public care votează deja cu ambele mâini pentru liderul iubit. Îngrijorarea cea mai mare constă în faptul că nu doar rușii calcă pe urmele lui Putin.