Curtea Supremă din Australia recunoaște „genul X”

204

Curtea Supremă din Australia a luat decizia istorică de a recunoaște existenţa unui al treilea gen sexual, cel „nespecific" sau „X", care nu este nici masculin, nici feminin.

Decizia pune capăt luptei lui Norrie, o persoană care nu se consideră nici bărbat, nici femeie și care folosește doar un singur nume, de a-și putea trece pe documentele oficiale „sex nespecific”. Norrie s-a născut bărbat, dar la 28 de ani s-a supus unei operaţii de schimbare de sex, pentru a deveni femeie. Problema a fost că nu s-a simţit „bine” nici ca femeie, motiv pentru care a rămas blocată între cele două sexe și a hotărât să devină „neutră”.

Povestea lui Norrie a devenit cunoscută în 2010 după ce Direcţia de Evidenţă a Persoanelor i-a permis să își treacă „sexul nespecific” pe documente, dar, ulterior, a revocat decizia, considerând documentele eronate.

Cazul a ajuns la Curtea de Apel care a recunoscut că Norrie este de gen sexual neutru, decizie care a fost susţinută miercuri de Curtea Supremă de Judecată. Cei de la Centrul Juridic pentru Drepturile Omului, care au depus mărturie în calitate de experţi în acest caz, au lăudat decizia judecătorilor, care au ales să respingă „noţiunile învechite despre genul sexual”.

Ei susţin că astăzi există în societate o diversitate de gen sexual care nu exista înainte, și care trebuie să fie reflectată în sistemul juridic, iar Curtea Supremă tocmai a făcut un pas enorm în acest sens.

Asta însă nu înseamnă că orice persoană care vrea să se identifice ca „gen sexual nespecific” poate să se aștepte să îi fie recunoscută cerinţa. Conform legii, doar o persoană care a trecut printr-o operaţie de schimbare de sex se poate nominaliza în acest fel, după ce prezintă și dovezi medicale în acest sens.

În afară de Australia, Germania și Nepal le permit oamenilor să treacă un „X” pe pașaport, în loc de „M” sau „F”, iar în Germania, părinţii bebelușilor care se nasc cu ambele seturi de organe genitale pot opta să lase goală încadrarea de sex pe certificatul de naștere, până când se va face o alegere.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.