„Cerul se întunecă” – previziunea Băncii Mondiale despre economia globală în 2019

1505

Cea mai recentă analiză a Băncii Mondiale avertizează asupra riscurilor cu privire la economia mondială, vorbind despre posibilitatea de a asista la „sfârşitul unei ere”.

Raportul organizaţiei, intitulat sugestiv „Cerul se întunecă”, prognozează o încetinire a creșterii economice de până la 3%, în 2018, și cu 2,9%, respectiv 2,8%, în 2019 și 2020.

De altfel, în octombrie 2018, Fondul Monetar Internaţional ajustase la 3,7% ritmul de creștere al economiei mondiale, după o estimare a creșterii de 3,9% făcută în iulie, avertizând în luna decembrie că prognoza ar putea fi revizuită din nou în ianuarie 2019.

Pe lângă această frânare a creșterii economice, alţi factori semnează în nota de subsol a prognozei – reducerea schimburilor comerciale, scumpirea creditelor, războiul comercial dintre SUA și China, riscul unui Brexit fără acord.

Viitorul apropiat ar putea pune capăt unei perioade lungi de dezvoltare economică, inclusiv în Europa de Est, unde România a înregistrat creșteri record (o creştere a PIB-ului de 5,6% în primul trimestru din 2017, comparativ cu perioada similară din 2016).

Raportul Băncii Mondiale avertizează asupra nivelului sporit de îndatorare al ţărilor sărace. Nivelul mediu al datoriilor în ţările cu economii puţin dezvoltate a ajuns la peste 50%, comparativ cu 30%, în 2013.

În timp ce economiile emergente sunt cele mai vulnerabile faţă de o eventuală recesiune, economiile dezvoltate vor crește și ele într-un ritm mai modest. Statele Unite își vor încetini creșterea economică la 2,5%, în 2019, și la 1,7%, în 2020, faţă de 2,9%, în 2018.

Economia Chinei va crește cu 6,2% în 2019 și 2020, după o creștere medie de 10% începând cu anii ’80. De altfel, în condiţiile conflictului comercial al tarifelor și al tehnologiei purtat cu SUA, China a avut în trimestrul al 3-lea din 2018 cea mai slabă creștere trimestrială de după 2009, când criza financiară globală se afla la apogeu.

O creștere economică mai lentă a economiei chineze poate afecta ţările în curs de dezvoltare, întrucât China este un importator de produse industriale, de energie și metale industriale.

Tarifele vamale impuse de președintele american și de cel chinez afectează 2,5% din comerţul mondial. Războiul comercial dintre cele două puteri reprezintă un risc de a transforma lumea „într-un loc mai sărac și mai primejdios”, a avertizat Fondul Monetar Internaţional într-un comunicat emis în 2018.

Întrucât SUA și China reprezintă 20% din comerţul global și 40% din PIB-ul global, orice dezechilibru al economiilor acestora „este ceva ce se simte în jurul lumii”, afirmă economistul Băncii Mondiale, Franziska Ohnsorge. Banca Mondială estimează că este puţin probabil ca SUA să intre în recesiune, dar în cazul acestui scenariu, riscurile unei crize globale ar crește foarte mult.

Astfel, deși riscul unei crize economice globale este de 7% în orice an, în cazul în care SUA ar intra în recesiune economică, riscul crește la 50%.

Raportul Băncii Mondiale menţionează o acutizare a riscurilor negative, din cauza „evoluţiilor dezordonate de pe pieţele financiare”, avertizând asupra efectelor de contaminare ce pot rezulta.

Problemele economice din ţările emergente vor influenţa, într-un efect de domino, efortul ţărilor în curs de dezvoltare de a reduce sărăcia extremă.

„Pentru a proteja acest avânt, guvernele trebuie să investească în resursele umane, trebuie să încurajeze o creştere incluzivă şi să construiască societăţi rezistente”, a declarat Kristalina Georgieva, directorul general al Băncii Mondiale.