FMI atrage tot mai multe state în cursa îndatorărilor

12

Înainte de criza economică mondială, FMI avea doar clienţi din lumea a treia, însă, de la izbucnirea acesteia, împrumuturile instituţiei au pătruns până şi în zona euro, notează cotidianul Adevărul.

   

    „Înainte de criză, FMI nu avea practic niciun client. În contextul crizei şi a conducerii lui Dominique Strauss-Kahn, instituţia şi-a găsit un nou rol şi a obţinut mai multe fonduri", a declarat Mojmir Hampl, viceguvernatorul Băncii Centrale din Cehia.

    Trei sunt motivele pentru care ţările au apelat recent la FMI: recesiunea, neîncrederea investitorilor şi lipsa de lichidităţi. În trecut, un împrumut FMI era un semnal că ţara are probleme, astăzi, acordarea împrumutului confirmă deficitul, dar este și echivalentă cu un rating de ţară mai ridicat.

    Între ţările care au accesat credite FMI sunt Islanda, Ungaria, Belarus, Serbia, Ucraina, Letonia, Polonia, România, Moldova şi Grecia. Grecia este prima dintre ţările din zona euro care a avut nevoie de intervenţia FMI.