Studiile economice ar putea alimenta individualismul

52

Studenţii la facultăţile de studii economice, care studiază comportamentul uman şi diferite teorii despre acesta sunt afectaţi într-o mai mare sau mai mică măsură de acestea, de multe ori în mod negativ, spun oamenii de ştiinţă, citaţi de BBC.

Studenţii la facultăţile de studii economice, care studiază comportamentul uman şi diferite teorii despre acesta sunt afectaţi într-o mai mare sau mai mică măsură de acestea, de multe ori în mod negativ, spun oamenii de ştiinţă.

Una dintre teoriile economice care îi poate afecta pe cei care le studiază este „teoria alegerii raţionale". Teoria alegerii raţionale este un principiu economic care presupune că fiecare individ ia întotdeauna decizii prudente şi logice, care să-i aducă cele mai mari beneficii sau cea mai mare satisfacţie. Această teorie încurajează uneori egoismul, deoarece de multe ori, pentru a obţine cele mai bune rezultate, cele mai bune lucruri, nu se ţine cont de cei din jur, de binele lor sau de dorinţele lor. Singura ţintă este satisfacerea eului.

O altă teorie care ne poate face să înţelegem mai bine propriile motivaţii şi acţiuni este „teoria jocurilor". Această teorie este un model în care se iau în considerare nu numai beneficiile mai presus de costuri, ci de asemenea şi interacţiunea dintre participanţi. De asemenea, ea analizează cum sunt luate deciziile atunci când rezultatele depind de alegerile altora. Prin prisma acestei teorii, oamenii sunt încurajaţi să dea valoarea interacţiunii cu alţii oameni şi să nu fie interesaţi doar de rezultatele pe care le vor obţine, notează BBC.

O componentă a acestei teorii este „dilema prizonierului". Doi delincvenţi suspectaţi de furt, sunt încarceraţi în celule de izolare, în aşa fel încât nu pot comunica între ei. Poliţia le face următoarea propunere: dacă delincventul A aduce probe şi declară împotriva delincventului B, i se va reduce pedeapsa sau va fi eliberat (în cazul în care delincventul B tace). Dacă delincventul A nu declară împotriva delincventului B, acesta va primi o pedeapsă de câţiva ani (dacă şi delincventul A păstrează tăcerea), sau o pedeapsă mai lungă (dacă delincventul B declară împotriva delincventului A, pentru a scăpa el însuşi de pedeapsă). Prin urmare, ambii delincvenţi au de făcut o alegere similară: să vorbească sau să tacă. Dacă delincventul A aplica teoria alegerii raţionale, va alege să declare împotriva delincventului B, pentru că dacă acesta va tăcea, el va fi liber, iar dacă delincventul B declară împotriva delincventului A, ambii vor merge la închisoare, dar vor primi o sentinţă la fel de lungă sau de scurtă ca în cazul în care delincventul A ar fi tăcut. Acest lucru nu se întâmplă în realitate, din fericire sau din păcate, atunci când li se cere persoanelor reale să joace acest joc. Multe dintre acestea fac un pact pentru a păstra tăcerea. Bineînţeles, mai sunt şi excepţii, persoane care acţionează fără a ţine cont de cei din jur, care se gândesc doar la beneficii fără a ţine cont de costuri. Această atitudine, din nou, stimulează egoismul extrem: atâta timp cât eu mă simt în siguranţă, mă simt bine, nu mă interesează ce li se întâmplă altora.

Toate aceste teorii îi pot afecta pe cei care le studiază, de multe ori într-un mod negativ. Într-un studiu publicat în anul 1993, Robert Frank şi colegii săi de la Universitatea Cornell, Ithaca, New York, a făcut un experiment cu o versiune a jocului „dilema prizonierului". Studenţii de la facultatea de economie i-au pârât pe alţi jucători în proporţie de 60% din durata jocului, în timp ce altţi studenţi au făcut acelaşi lucru în proporţie de 39% din durata jocului. S-a demonstrat că bărbaţii sunt mai egoişti în astfel de teste, iar la studiile economice se înscriu mai mulţi bărbaţi decât femei. În concluzie, Frank a descoperit că studenţii la facultatea de studii economice sunt mai predispuşi în proporţie de 17% de a fi egoişti într-un joc precum „dilema prizonierului", lucru care poate afecta şi viaţa de zi cu zi.