Italia a blocat o declaraţie UE despre persecuţiile religioase

93

Uniunea Europeană a eşuat în promulgarea unei declaraţii împotriva persecutării minorităţilor religioase după ce Italia a blocat declaraţia pe motiv că nu conţine nicio menţiune cu privire la protejarea creştinilor.

Textul discutat, ieri, la o întâlnire a miniştrilor de externe din UE, a reflectat un „exces de secularism", a declarat Franco Frattini, Ministrul italian de Externe. „Textul final nu a inclus nici măcar o menţiune cu privire la creştini, ca şi când am fi vorbit despre altceva, aşa că am cerut ca textul să fie retras, ceea ce s-a şi întâmplat", a spus Frattini.

Franţa a susţinut Italia în acest demers, susţinând ideea că trebuie menţionate explicit minorităţile religioase care sunt avute în vedere, între acestea numărându-se creştinii şi musulmanii şiiţi, notează Reuters.

Catherine Ashton, Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe, a declarat că toţi cei 27 de miniştri prezenţi la întâlnire au căzut de acord să se gândească în continuare la modul în care pot să fie susţinute principiile toleranţei şi libertăţii religioase în aşa fel încât să fie „recunoscute comunităţile particulare, ale oricărei religii, care sunt hărţuite sau chiar mai rău."

Marea Britanie şi unele dintre ţările nordice s-au simţit „inconfortabil" la gândul că trebuie să fie menţionate clar anumite religii, a declarat un oficial, după întâlnire, conform eubusiness.com.

Franţa, Italia, Ungaria şi Polonia au insistat să se dezbată situaţia creştinilor din Orientul Mijlociu după ce 46 de persoane au fost ucise în urma unui atentat îndreptat împotriva unei biserici din Bagdad (Irak), în octombrie 2010. Seria atentatelor împotriva creştinilor a continuat apoi, la începutul lui 2011, cu atacul îndreptat împotriva unei biserici din Alexandria (Egipt), soldat cu 21 de morţi.

Alţi 2 creştini au fost ucişi şi încă 16 au fost răniţi în urma unei serii de atacuri cu bombă comise în Bagdad, în data de 30 decembrie 2010.

Vaticanul a atras deja atenţia asupra faptului că aceste atacuri sunt cauza unui exod al minorităţii creştine din Orientul Mijlociu spre alte ţări unde creştinii nu sunt persecutaţi, terorizaţi sau ucişi. Autorităţile egiptene au reacţionat vehement după ce Papa Benedict al XVI-lea a cerut Egiptului să ia măsuri concrete pentru protejarea minorităţilor religioase din această ţară, apreciind că declaraţiile suveranului pontif reprezintă o „interferenţă inacceptabilă " a Vaticanului în problemele sale interne.