Grupul care a coordonat campania pro-Brexit a încălcat legea electorală

67

Grupul „Vote Leave”, care a condus campania pro-Brexit de dinainte de referendumul din Marea Britanie, a primit o amendă de 61.000 de lire sterline după ce Comisia Electorală a anunţat existenţa unor „dovezi semnificative” privind colaborarea dincolo de limitele legii între grup și o altă organizaţie mai mică. Ulterior, Partidul Laburist a solicitat o investigaţie privind posibile abateri și din partea fostului ministru de externe, Boris Johnson, și a secretarului de stat pentru mediu, Michael Gove.

Un raport publicat marţi de Comisia Electorală din Marea Britanie sporeşte controversele referitoare la campania politică pentru Brexit şi survine pe fondul cererilor din partea parlamentarilor de a fi organizat un nou referendum privind ieșirea ţării din Uniunea Europeană. Comisia Electorală a anunţat că organizaţia „Vote Leave”, desemnată să promoveze ieșirea Marii Britanii din UE, a încălcat regulile privind finanţarea, depășind cu aproape jumătate de milion de lire plafonul maxim admis pentru campaniile din pregătirea referendumului.

Atât „Vote Leave”, cât și organizaţia adversă „Britain Stronger in Europe” aveau voie să cheltuiască până la 7 milioane de lire pentru promovarea ideologiei pro, respectiv contra Brexit. Un segment semnificativ de 2,7 milioane de lire din bugetul de 7 milioane al Vote Leave a fost alocat firmei de marketing digital Aggregate IQ. Însă organizaţia a mai înaintat alte 675.315 lire către Aggregate IQ prin intermediul firmei BeLeave, un grup fondat de Darren Grimes, pe atunci student la secţia de Fashion a Universităţii Brighton.

Banii proveneau tot de la „Vote Leave”, ai cărei reprezentanţi, scrie BBC, au declarat anterior că primiseră confirmarea Comisiei Electorale pentru această plată câtă vreme BeLeave era un grup de campanie separat. Însă raportul curent al Comisiei Electorale punctează că, în timp ce cele două grupuri lucrau în strânsă colaborare, Grimes a raportat „greșit” că acele cheltuieli vin din fondurile sale. Tânărul oricum a depășit cele 10.000 de lire pe care avea voie să le investească din poziţia de activist neînregistrat, au spus reprezentanţii Comisiei. Instituţia a calculat totalul investiţiei în campanie din partea VoteLeave la 7.449.079 de lire. În consecinţă, l-a amendat pe Grimes cu 20.000 de lire, iar VoteLeave a fost sancţionată cu 61.000 de lire.

Comisia a transmis concluziile poliţiei metropolitane pentru ca aceasta să stabilească dacă organizaţiile au întreprins și alte acţiuni în afara legii, asupra cărora Comisia nu are jurisdicţie.

Într-o dezbatere în Camera Comunelor care a avut loc după publicarea raportului Comisiei Electorale, conservatoarea Sarah Wollaston a declarat că descoperirile sunt atât de grave încât ar trebui efectuat un al doilea referendum privind Brexitul. „Trebuie să existe consecinţe”, a spus aceasta. „Nu putem avea încredere că acest referendum a fost sigur, prin urmare ar trebui refăcut.”

Partidul Laburist a transmis că secretarul cabinetului, Jeremy Heywood, ar trebui să investigheze dacă nu cumva miniștri sau foști miniștri, precum Johnson și Gove, care au fost extrem de implicaţi în acţiunile „Vote Leave”, au încălcat în vreun fel codul ministerial care vizează principii precum sinceritatea și transparenţa.

Chuka Umunna, parlamentarul laburist care a condus dezbaterea, a declarat că acţiunile grupului au fost „un afront la democraţia noastră și la valoarea fundamentală britanică a fair play-ului”.

Alina Kartman
Alina Kartman face parte din echipa permanentă de redactori ST. Are peste 9 ani de experiență în presa online din România și, atunci când nu scrie pentru ST, îmbină jurnalismul cu videografia și copywriting-ul la studioul KiteMedia.