Regatul Unit supravieţuiește!

327

Primele rezultate finale oficiale au sosit. Având o ocazie unică de a-și exprima voinţa privind viitorul ţării, Scoţia a votat „NU” pentru independenţă. Marea Britanie supravieţuiește unită, dar nu lipsită de răni, iar ecoul votului este resimţit pe tot globul, în special în regiunile care se gândesc să ceară referendumuri pentru independenţă.

Scoţia este parte a Regatului Unit de la semnarea Actului de Unire în 1707. Împreună cu Anglia, Irlanda de Nord și Ţara Galilor formează Regatul Unit, care este mai degrabă o uniune politică, decât o ţară în sensul tradiţional. Din acest motiv, ideea independenţei Scoţiei este diferită faţă de alte situaţii europene.

Riscuri și mândrie

Pentru ce au votat cei care au spus „DA”? Scoţia o duce destul de rău, comparativ cu restul ţării. Atât creșterea economică, cât și PIB-ul per capita sunt mai mici decât media Regatului Unit, iar rata șomajului este mai mare.

De asemenea, se pare că scoţienii ar fi mai în vârstă și mai bolnavi decât englezii, iar bebelușii născuţi în Glasgow au cea mai mică speranţă de viaţă din Marea Britanie. Din 5,3 milioane de scoţieni, 80.000 trăiesc în sărăcie, scrie  The Atlantic. Prin urmare, s-ar părea că votul pentru independenţă este în principal un vot împotriva inechităţii sociale.

Alyn Smith, membru scoţian al Parlamentului European și unul dintre cei proindependenţă, spunea că guvernul britanic în mod regulat face ceea ce e bine pentru Regat, dar nu neapărat ceea ce e bine pentru Scoţia. „Guvernul britanic nu este interesat de cum să crească economiei Scoţiei, ci economia Angliei”, spunea el.

În această idee, cei proindependenţă au argumentat că Scoţia este alienată din punct de vedere politic și cultural de guvernul din Londra, care este dominat de conservatori conduși de dorinţa de a concentra puterea financiară în mâinile lor. Pe lângă asta se mai adaugă și dorinţa de a demonstra ceva acestor elite care se consideră superioare și care se îndoiesc de capacitatea Scoţiei de a reuși singură.

În ciuda riscurilor, mulţi au votat dintr-un sentiment de responsabilitate pentru propria soartă și pentru ocazia unică de a construi o ţară a lor care să fie mai dreaptă.

Părţile bune

Nimeni nu știe ce înseamnă mai exact rezultatul acestui vot pentru viitorul scoţienilor, dar pe plan global am fost scutiţi de posibilele consecinţe economice negative ale unui asemenea eveniment fără precedent în istoria recentă.

Economiști precum Alan Greenspan, Paul Krugman sau Adam Posen și istoricul Niall Ferguson au venit cu o perspectivă negativă din punct de vedere economic pentru o Scoţie independentă, exprimând totodată îngrijorări pentru impactul asupra economiilor europene.

Dacă rezultatul ar fi fost pozitiv, economiștii au prezis că Scoţia ar fi trecut prin necunoscutele unei perioade de 18 luni de negocieri de „divorţ”, pentru lămurirea unor probleme la care nu s-a gândit nimeni înainte de referendum, precum moneda unică, datoria naţională, investiţiile, pensiile, sectorul energetic și altele.

Joseph Stiglitz, economist laureat cu Premiul Nobel, a anulat aceste îngrijorări, spunând că mai întâi trebuie demonstrare convingător și susţinând că independenţa va avea costurile ei, dar va avea și beneficii, cum ar fi faptul că scoţienii pot recupera prin taxele pe care nu vor mai trebui să le împartă cu Londra.

Toate acestea fiind spuse, între costuri și beneficii, ameninţările împreună cu sentimentele de apartenenţă la insulă, au câștigat referendumul.

În final, un semnal

Votul scoţienilor a reușit ceva cu adevărat extraordinar. Dacă acum doi ani nici măcar nu era imaginabilă organizarea unui referendum pentru independenţă, acum s-a transmis un semnal foarte clar, la nivel global, că lucrurile nu pot continua la fel. Inechitatea și voturile pentru autodeterminare au dominat în acest an, iar indiferent de rezultat, votul scoţienilor va trimite ecouri puternice către toate grupurile separatiste din Europa.

Nimeni nu mai poate submina sentimentul puternic de asuprire economică și socială resimţit în multe părţi ale lumii, care acum se gândesc la independenţă. De la Catalonia și Ţara Bascilor în Spania, până la Veneţia și Sardinia în Italia și Flandra în Belgia, murmurul nemulţumirilor sună la fel. Secesioniștii, partidele de extremă dreapta din Europa și mișcările sociale din SUA își au rădăcinile într-un dezgust comun faţă de elite, care ţinând în mâini puterea și controlul lumii dezvoltate, au adus-o în pragul colapsului. Aceste elite au uitat ceea ce învaţă copiii mici de la desene animate: puterea nu e un drept, e o responsabilitate.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.