15 lucruri esenţiale de știut despre Barnevernet

8484

Înainte să cunoască situaţia familiei Bodnariu, aproape niciun român nu auzise de Barnevernet, serviciul social de protecţie a copilului din Norvegia. Iar tăcerea instituţiei norvegiene, după ce familia Bodnariu și-a formulat acuzaţiile, le-a oferit celor mai mulţi dovada suficientă pentru a tranșa cazul.

Voci răzleţe au vorbit despre contextul și legea norvegiană, dar prea puţini le-au ascultat. Oricine vrea cu adevărat să ajute familia Bodnariu trebuie mai întâi să găsească răspunsuri serioase la întrebarea: Cine este și ce face Barnevernet? Iată o listă cu 15 aspecte relevante pe care este necesar să le cunoaștem despre sistemul de protecţie a copilului, despre legile și contextul din Norvegia, în încercarea de a interpreta cât mai bine informat ce s-a întâmplat în cazul familiei Bodnariu. (Citeşte şi: Principalele 10 probleme ale Barnevernet)

1. Legea pe baza căreia funcţionează Barnevernet este Legea Protecţiei Copilului, din 17 iulie 1992, ce poate fi citită în limba engleză aici.

2. Conform abordării norvegiene, iată ce anume constituie rele tratamente: a) deficienţe serioase în îngrijirea copiilor, la nivelul contactului personal cu copiii sau în ceea ce privește garantarea securităţii copilului; b) eșecul părinţilor de a garanta tratamentul sau asistenţa necesară oricărei forme de suferinţă sau nevoi speciale a copilului; c) orice formă de abuz înregistrată în familie; d) situaţia în care sănătatea și dezvoltarea copiilor sunt puse în pericol de iresponsabilitatea părinţilor. Un ordin de plasament se emite de tribunalul districtual doar dacă se consideră că problemele nu pot fi remediate în sânul familiei.

3. În legea norvegiană, abuzul fizic asupra copiilor este considerat infracţiune. Mai mult, orice formă de interacţiune cu conotaţii sexuale care vizează un copil este echivalată cu violul (Child Protection Systems, p. 161 – vezi nota 1.).

4. În Norvegia, angajaţii din sectorul public și unii din mediul privat sunt obligaţi prin lege să raporteze orice suspiciune de rele tratamente aplicate unor copii. Se presupune că fiecare cetăţean are, de asemenea, obligaţia morală de a raporta către Barnevernet și/sau poliţie asemenea probleme. Începând cu anul 2009, în cazurile de violenţă domestică sau de abuz, martorii care nu raportează poliţiei sunt pasibili de pedeapsa cu închisoarea pentru un an de zile.

5. Motivele care duc la intervenţia Barnevernet sunt următoarele: a) când un copil are nevoi speciale, agenţia oferă de obicei ajutor în familie; b) când copilul nu poate fi ajutat în familie sau când copilul este abuzat, se caută plasarea acestuia în afara căminului; c) când un copil are comportamente de risc, agenţia oferă fie ajutor în familie, fie în afara familiei, după caz.

6. Intervenţiile Barnevernet pot fi solicitate de părinţi sau pot fi impuse de autoritatea de stat împotriva voinţei părinţilor.

7. Intervenţiile care presupun plasarea copiilor în afara familiei biologice trebuie să aibă loc în urma deciziei unei comisii/a unui tribunal districtual cu 5 membri (un judecător, doi specialiști și doi juraţi). În faţa acestei instanţe, atât municipalitatea care cere instituirea măsurii plasamentului copilului, precum și părinţii au dreptul să folosească avocaţi și să pledeze pentru cauza lor în cadrul înfăţișării, care se numește „negociere”. Decizia acestui tribunal se ia prin majoritate de voturi, iar opiniile contrare majorităţii trebuie menţionate în decizia scrisă.

8. În abordarea norvegiană, copiii sunt priviţi nu doar ca parte a unei familii, ci și ca indivizi independenţi, care au drept la „educaţie, servicii medicale, o copilărie decentă, protejată de neglijare și de abuz”. Din acest motiv, Barnevernet intervine nu doar pentru protejarea copilului de rele tratamente, ci și pentru garantarea egalităţii de șanse a tuturor copiilor din societate. În sensul acesta, serviciul de protecţie a copilului poate furniza asistenţă socială și economică familiei, dar poate și să propună plasarea copilului în afara cadrului familiei. (Ibidem, p. 155)

9. Există 4 principii fundamentale ale intervenţiilor Barnevernet. Cel mai important dintre principii este cel biologic, care ar trebui să garanteze favorizarea părinţilor biologici în procesul de încredinţare a custodiei. Al doilea cel mai important este principiul interesului superior al copilului. Legea nu dă foarte multe detalii despre cum se stabilește interesul superior al copilului, în afară de ideea că acesta este asociat cu relaţii bune cu adulţii și cu prezenţa îngrijirii adecvate. Al treilea principiu este cel al stabilităţii, care urmărește, pentru fiecare copil, garantarea unui mediu stabil acasă, la școală sau între prieteni. Ultimul principiu este cel care statuează că trebuie mereu adoptată cel mai puţin invazivă formă de intervenţie în favoarea copilului.

10. Copiii din familiile de imigranţi sunt suprareprezentaţi între beneficiarii serviciilor de asistenţă și protecţie a copilului (52‰ dintre copiii de imigranţi, faţă de 26,9‰ dintre copiii norvegieni, în 2009).

11. 65% dintre asistenţii sociali intervievaţi într-un studiu din Norvegia au recunoscut că le e mai greu să lucreze cu familiile de imigranţi decât cu familiile norvegiene (Child Welfare Systems and Migrant Children, p. 56 – vezi nota 1.). Ei considerau comunicarea deficitară ca un obstacol major în interacţiunea cu familiile de imigranţi. Problemele se nasc din dificultăţile legate de limbă, din cunoașterea deficitară a sistemului din partea imigranţilor sau din diferenţele de cultură și de percepţie asupra rolului și a drepturilor copiilor în familie.

12. Interesant de notat este faptul că dreptul la protecţie al copilului este în Norvegia secundar dreptului la protecţie din ţara care dă cetăţenia copilului imigrant (Ibidem, p. 40). În cazul Bodnariu, copiii erau cetăţeni norvegieni înainte de a fi cetăţeni români.

13. După ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a criticat, în 1996, Norvegia pentru încălcarea drepturilor familiei într-un caz de adopţie, această măsură a adopţiei s-a aplicat rar, uneori mai puţin de 20 de copii fiind adoptaţi într-un an. Totuși, începând cu 2007, Ministerul norvegian al Copiilor și al Egalităţii încurajează Barnevernet să ia în considerare mai des adopţia atunci când interesul superior al copilului o cere (Child Protection Systems, p. 166). În prezent, anual, între 30 și 40 de copii luaţi în plasament ajung să fie adoptaţi.

14. Anual, circa 200 de copii sunt reuniţi cu familiile lor prin decizia instanţei.

15. Într-un raport UNICEF din 2013, Norvegia se află pe locul 2 din 29 de ţări analizate din perspectiva nivelului general de bunăstare a copiilor care locuiesc în respectivele ţări. În 2007, Norvegia ocupa locul 7 din 21 de ţări cuprinse în primul raport de acest gen furnizat de UNICEF. Guvernul de la Oslo investește foarte mult în sistemul de protecţie a copilului (1,2% din PIB în 2008, de pildă, adică o medie de 36.600 de dolari anual pentru un copil aflat în atenţia Barnevernet).

Screen Shot 2016-01-14 at 08.03.09

Informaţiile din acest material provin din rapoarte și statistici publice, dar mai ales din două lucrări de specialitate¹ care descriu și evaluează sistemul social de protecţie a copilului din Norvegia. Cărţile sunt rezultatul activităţii unor comitete de cercetători care au analizat comparativ serviciile sociale de protecţie a copilului dintr-un număr de ţări avansate ale lumii. Lucrările au fost publicate de Oxford University Press în 2011, respectiv în 2015.


¹Neil Gilbert, Nigel Parton, Marit Skivens, Child Protection Systems: International Trends and Orientations, Oxford University Press, 2011, şi
Marit Skivenes, Ravinder Barn, Katrin Križ, Tarja Pösö (editori), Child Welfare Systems and Migrant Children: A Cross Country Study of Policies and Practices, Oxford University Press, 2015.

Citeşte şi: Principalele 10 probleme ale Barnevernet