Etichetă: discriminare

Libertatea religioasă la români

Subiectul libertăţii de conștiinţă în istoria teritoriilor românești este unul delicat și paradoxal. Românilor le place să se considere o naţiune tolerantă, inclusivistă și ospitalieră.

Persecutarea creștinilor, la cel mai înalt nivel al ultimelor trei decenii

Un creștin din 7 este victima persecuţiei la nivel mondial și un creștin din 16 moare în fiecare zi pentru credinţa lui, potrivit raportului publicat de organizaţia Open Doors, care arată că persecutarea creștinilor a atins cel mai înalt nivel din ultimele trei decenii.

Falsa rușine a Occidentului

Occidentul se uită astăzi cu greu la cei de la care a primit acel set de valori care i-a prescris masiv cultura. Noi avem catedrale goale și biserici preschimbate în terenuri de sport. Ei încă își pierd viaţa pentru credinţa lor, ca în timpul bisericii primare.

Raport: inteligenţa artificială ar trebui reglementată drastic, pentru că amplifică inegalitatea

„A devenit tot mai clar faptul că, în diverse domenii, inteligenţa artificială amplifică inegalităţile, plasează informaţiile și mijloacele de control în mâinile celor care deţin puterea, privându-i în același timp pe aceia care nu le deţin”, spun specialiștii de la AI Now Institute, un centru afiliat Universităţii din New York, într-un raport care recomandă reglementări...

Ţările în care ești discriminat dacă nu ai o religie

Restricţiile sociale motivate de religie nu îi afectează doar pe cei religioși. Persoanele neafiliate religios cad deseori victimă celor credincioși. Iar numărul ţărilor în care se întâmplă acest lucru a crescut dramatic în anul 2017, arată un raport al Pew Research Center.

O planetă îmbătrânită de intoleranţă

„Orice nedreptate săvârșită oriunde este o ameninţare la adresa dreptăţii de pretutindeni”, spunea Martin Luther King Jr. Lumea modernă are nevoie să-și reamintească permanent acest adevăr, în timp ce idealurile toleranţei religioase se deșiră cu repeziciune, nu doar în statele cu tradiţie în persecutarea minorităţilor religioase, ci și în democraţiile vechi din Europa și din...

Un oraș suedez interzice rugăciunea la locul de muncă

Un consiliu local dominat de o majoritate aparţinând Partidului Democrat Suedez le-a interzis angajaţilor din sistemul local să se roage în timpul activităţii de muncă în școli, la domiciliul beneficiarilor de servicii sociale sau la sediul consiliului.

Preţul uceniciei creștine: pastorul pakistanez al cărui fiu a fost răpit și-a pierdut și casa

Atacată pentru a treia oară în acest an, familia pastorului pakistanez Aziz a reușit să scape cu viaţă, dar a rămas fără adăpost, ca pedeapsî pentru activitatea misionară pe care o desfășoară în zonă.

Creștinismul din Irak, „primejdios de aproape de dispariţie”

„S-ar putea să ne confruntăm cu sfârșitul nostru în ţara strămoșilor noștri. Odată cu dispariţia noastră, lumea se va confrunta cu momentul adevărului”, a declarat reverendul Bashar Warda, care a slujit în Kurdistanul Irakian, o regiune autonomă din nordul Irakului.

Aproape 100 milioane de fete și femei lipsesc din lume, din cauze brutale

Aproape 100 de milioane de fete și femei – cele mai multe din Asia sau din Africa – „lipsesc sau nu se știe nimic despre ele”, susţine cel mai recent raport al agenţiei umanitare creștine Gospel for Asia (GFA), care a calculat impactul cantitativ al avorturilor selective, al sclaviei sexuale și al abuzurilor asupra femeilor.

Biserica, de la bal la spital, în cel mai bun sens cu putinţă

Metafora bisericii-spital este atât de populară în mediul neoprotestant, încât face ca ipocrizia participanţilor la serviciile divine să iasă și mai mult în evidenţă. Așa obișnuiam să cred, până într-o zi, în care am putut să văd, cu ochii mei, opusul.

Raport: Persecutarea creștinilor se apropie de nivelul de „genocid”

O persoană din trei suferă din cauza persecuţiei, creștinii rămân cel mai persecutat grup religios, iar în anumite părţi ale lumii, persecuţia creștinilor se află la un nivel apropiat de „genocid”, concluzionează un raport comandat de secretarul de externe britanic Jeremy Hunt.

Curtea Supremă din SUA demarează un proces-reper privind discriminarea persoanelor LGBT

Curtea Supremă din SUA a anunţat că va aborda problema spinoasă a discriminării la locul de muncă, stabilind dacă legea din SUA care interzice acest gen de discriminare protejează angajaţii gay și transgender.

Universitatea Yale, investigată pentru discriminarea creștinilor

Comisia Juridică pentru Constituţie din Senatul american a înștiinţat Universitatea Yale că este investigată pentru politici discriminatorii împotriva propriilor studenţi, după ce a reieșit în presa americană faptul că universitatea a retras finanţarea unor studenţi care lucrează pentru organizaţii conservatoare.

Universitatea Yale, acuzată de discriminarea studenţilor cu valori conservatoare

Decizia Universităţii Yale de a retrage finanţarea studenţilor care lucrează pentru organizaţii conservatoare stârnește controverse la doar câteva săptămâni după ce studentul la drept Aaron Haviland atrăgea atenţia că mediul universitar este unul ostil creștinilor.

Agenda LGBT pune la încercare libertatea de exprimare

Universitatea Cornell, din New York, Statele Unite, a retras invitaţia pe care i-o făcuse lui Jannique Stewart, o activistă pro-viaţă din cadrul Institutului Life Training, de a participa la o dezbatere despre avort, după ce s-a aflat că aceasta susţine definiţia biblică a căsătoriei. Din păcate, acesta este doar ultimul exemplu care evidenţiază alunecarea mediului...

Quebecul le interzice funcţionarilor publici să poarte simboluri religioase

Un proiect de lege din provincia canadiană Quebec, a doua cea mai populată provincie din Canada, vizează interzicerea portului oricăror simboluri religioase de către funcţionarii publici „cu putere coercitivă” în timpul orelor de serviciu, inclusiv portul hijaburilor și a kipelor.

O Europă care nu mai e „acasă” pentru toţi locuitorii ei

„E o demenţă antisemită pe care nimic nu o poate opri. Nu e nicăieri nicio frână, nicio raţiune. Dacă ar exista un program antisemit, încă ar fi bine. Ai ști până la ce limite se poate merge”, nota amar scriitorul Mihail Sebastian în octombrie 1941 în jurnalul său intim, care avea să-i fie publicat postum.

Lider creștin: Legea egalităţii, „cea mai invazivă ameninţare la adresa libertăţii religioase”

Un proiect legislativ cu sprijin democrat masiv, care să adauge categoriile „orientare sexuală” și „identitate de gen” la lista de categorii protejate de Legea drepturilor civile din 1964, ar putea fi adoptat în curând, potrivit declaraţiilor președintelui Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi.

Un fost senator american susţine crearea unei organizaţii mondiale de promovare a libertăţii religioase

„Optzeci la sută din populaţia lumii trăiește într-un climat de libertate religioasă restrânsă. Cum putem tolera această situaţie?” a fost pledoaria ambasadorului SUA pentru Libertatea Religioasă Internaţională, Sam Brownback, în favoarea creării unei organizaţii globale care să stimuleze ţările să respecte libertatea religioasă a cetăţenilor lor.

India: Tot mai multe violenţe împotriva minorităţilor religioase

Un amplu raport de investigaţie realizat de organizaţia Human Rights Watch arată că situaţia minorităţilor religioase din India s-a înrăutăţit simţitor de la preluarea puterii de către partidul premierului Narendra Modi, în 2014.