Femeie care a salvat 2.500 de copii evrei, onorată post-mortem

456

Autorităţile poloneze au onorat-o pe Irena Sendler, recunoscută la nivel internaţional pentru salvarea de la moarte a 2.500 de copii evrei, în timpul Holocaustului, punând numele ei unei alei situate într-un loc cu semnificaţie simbolică pentru viaţa femeii.

Irena Sendler a fost o soră medicală care a reușit, printr-o acţiune de control epidemiologic, să intre în contact cu evreii din ghetoul din Varșovia și să salveze, cu documente falsificate și cu ajutorul unor voluntari, 2.500 de copii evrei, care au fost plasaţi la familii creștine sau ascunși în mănăstiri și orfelinate. Acţiunea se întâmpla în al Doilea Război Mondial, când Polonia era ocupată de Germania nazistă.

În anul 1943, a fost arestată de Gestapo și condamnată la moarte. În închisoare a fost torturată, dar nu a divulgat numele copiilor salvaţi, care între timp primiseră nume noi. Nominalizată la Premiul Nobel, Sendlar a murit în 2008, în libertate, scrie Huffington Post.