Polonia își închide magazinele duminica

800

Andrzej Duda, preşedintele Poloniei, a semnat vineri, 30 ianuarie, un proiect de lege care limitează în mare măsură comerţul în zilele de duminică, argumentând că această mişcare va aduce beneficii, îmbunătăţind calitatea vieţii de familie a angajaţilor.

Legea a fost adoptată de parlamentul polonez în noiembrie 2017, iar semnarea ei de către președinte reprezintă ultimul pas pentru ca legea să devină oficială. Începând cu 1 martie 2018, magazinele și pieţele vor fi închise două duminici pe lună, urmând ca în 2019 să fie deschise doar o duminică pe lună, iar începând cu 2020 cumpărăturile în zilele de duminică vor fi sistate, excepţie făcând sărbătorile importante.

Președintele Duda a declarat că scopul schimbării legislative este să „restabilească normalitatea” și să îmbunătăţească calitatea vieţii cetăţenilor obișnuiţi, care, lucrând duminicile, nu mai au timp pentru familie, subliniind rolul creștinismului în viaţa de zi cu zi. Este de așteptat ca legea să atragă proteste din partea marilor lanţuri de supermarketuri occidentale, care sunt principala ţintă a legii. Legea permite excepţii pentru comercianţii cu amănuntul, brutării, benzinării, florării, hoteluri și pentru evenimentele artistice. Cu toate acestea, președintele polonez subliniază că politica este în conformitate cu legi similare ale altor ţări din Uniunea Europană, inclusiv Germania și Austria.

În prezent nu există reglementări specifice la nivelul UE în ce privește lucrul în weekend. O directivă din 1993, care spunea că odihna minimă pe săptămână „trebuie, în principiu, să includă duminica”, a fost anulată de Curtea Europeană de Justiţie în 1996, explicând că duminica, ţinută ca zi de odihnă, nu le oferă mai multe avantaje lucrătorilor decât oricare altă zi liberă din săptămână. Cu toate acestea, recomandarea UE este ca fiecare stat membru să stabilească o perioadă de odihnă săptămânală care să coincidă, pe cât posibil, cu tradiţiile și obiceiurile ţării respective.

Parlamentul german, de exemplu, a aprobat la 30 iunie 2006 o reformă constituţională care a rectificat legile privind activitatea comercială încă din anii 1950 și care interziceau comerţul duminica, tot în ideea de a-i proteja pe micii comercianţi de a lucra ore lungi. La vremea respectivă, Angela Merkel a insistat pentru păstrarea unei rigidităţi legislative, astfel încât să nu se aprobe mai mult de patru duminici deschise pe an, însă decizia aparţine fiecărui land în parte, multe dintre ele adoptând pentru o schemă de relaxare treptată a legii.

Și în Austria, magazinele de vânzare cu amănuntul rămân închise duminica. Biserica Catolică și social-democraţii austrieci sunt de acord că preferinţa pentru a petrece duminica cu familia este de fapt o alegere culturală. Este vorba de a avea timp pentru lucrurile care sporesc gradul de confort și satisfacţie interioară. De aceea atracţiile culturale, muzeele, teatrele, sălile de concerte și cluburile sportive, restaurantele, cafenelele, tavernele și serviciile publice esenţiale precum spitalele, transportul public și poliţia, funcţionează și duminica.

În România, în 2015 Codul Muncii a fost modificat și completat pentru o definire mai clară a intervalului săptămânal de lucru. În prezent, „repausul săptămânal este de 48 de ore consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica” (art. 137, alin. 1, legea nr. 97/2015), în timp ce dispoziţia juridică anterioară prevedea că pauza săptămânală constă în „două zile consecutive, de regulă sâmbătă și duminică”.

În timp ce există argumente care susţin continuarea tendinţei de relaxare a restricţiilor privind programul de deschidere a magazinelor în zilele de duminică, există ţări care au legiferat în direcţia opusă, în care munca în zilele de duminică este limitată la câteva ocazii pe an și ar trebui să vină cu un salariu premium și/sau cu dreptul la o perioadă suplimentară de timp liber. Aceste ţări consideră că munca duminica ar putea avea un impact negativ asupra sănătăţii lucrătorilor și a echilibrului dintre viaţa profesională și cea privată, dacă aceasta se desfășoară pe perioade lungi de timp. În același timp, în aceste ţări duminica a fost în mod tradiţional considerată o zi de odihnă de la munca efectuată în celelalte zile ale săptămânii.

Niciun articol afișat