Polonia va prelua mâine președinţia UE

10

Polonia va prelua de vineri, 1 iulie, președinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, după ce Ungaria își încheie astăzi mandatul.

Prioritatea centrală a președinţiei poloneze va fi relansarea creșterii economice a blocului de 27 de state membre. Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă de miercuri că relansarea economică este cheia consolidării solidarităţii europene.

Polonia nu este în zona euro dar va încerca să fie o soluţie a crizei din blocul monedei unice. „Ar fi fost bine ca și alte ţări din zona euro să fi făcut ceea ce Polonia a făcut cu ani în urmă, și anume să impună un plafon până la care se poate îndatora." Polonia are plafonul de îndatorare la 60% din PIB.

O altă prioritate a președinţiei poloneze este extinderea uniunii, între candidate fiind Croaţia și Ucraina. Anul 2011 a fost anunţat ca unul în care ţările din estul continentului vor avea rol istoric în dezvoltarea Europei.