Filmul „Aferim” readuce din nou cinematografia românească în atenţia cinefililor. Dincolo de impactul mediatic al câștigării premiului Ursul de Argint pentru regie, miza ecranizării generează întrebări. Putem înţelege și explica erorile prezentului privind în trecut?

„Aferim” nu este produsul unei simple fantezii regizorale, ci rezultatul direct al unei ample cercetări istorice. Regizorul Radu Jude a mărturisit într-un interviu acordat Agerpres că a dorit să facă un film despre raporturile subtile dintre trecut și prezent, despre felul în care trecutul influenţează prezentul. Aceasta este, de fapt, miza întregii concepţii regizorale. Acţiunea are loc în Ţara Românească a începutului de secol XIX. Un zapciu, interpretat de actorul Teodor Corban, însoţit de fiul său, caută un rob fugar.

Deși recunoaște că „nu există (nu poate exista) un adevăr absolut, mai ales în ceea ce privește istoria”, Jude este totuși convins că puţinele date care ne sosesc din trecut pot permite înţelegerea prezentului. Se ferește totuși să cadă în capcana lui Sergiu Nicolaescu, care, după spusele lui, a folosit filmul nu pentru a provoca spectatorii să gândească, ci doar pentru a-i manipula în sensul ideologiei comuniste. De aici derivă și precauţia sa, exprimată în dorinţa ca „spectatorii să nu ia filmul de-a gata, ci să îl folosească drept punct de pornire pentru propriile lor cercetări”.

Provocarea lui Jude

Mai concret, Radu Jude provoacă cinefilii să își pună în mod serios întrebări dacă situaţia degradantă cu care se confruntă astăzi romii nu este rezultatul unui anumit tipar social care a fost construit timp de secole. Cu alte cuvinte, lunga perioadă istorică în care romii au fost menţinuţi în stare de sclavie poate explica parcursul sinuos al acestei etnii. Jude a exprimat cu claritate această ipoteză într-un interviu Mediafax, atunci când a susţinut că „realităţi sociale, politice din secolul XIX se perpetuează; chiar dacă în forme diferite, esenţa lor poate rămâne şi în zilele noastre”.

Provocarea lui Jude nu este mică, fiindcă subiectul în sine transcende scenariul artistic al filmului, intrând în sfera tulbure a istoriei împletite cu politica. Este un fapt pe care l-au sesizat și comentat criticii de film, poziţionarea politică a ecranizării fiind considerată un atu. Astfel, The Hollywood Reporter califică filmul lui Radu Jude drept „o lecţie aspră de istorie”, în umbra căruia „se ascunde un cal troian – o dramă acidă despre efectele toxice, pe termen lung, ale sclaviei, misoginismului și rasismului”.

Nu doar problema rasială, în speţă cea a romilor, este evidenţiată prin acest film, ci chiar un mod de construcţie a societăţii românești. Într-un interviu acordat Mediafax, Florin Lăzărescu, în calitate de coscenarist al filmului, a dezvăluit convingerea sa că „subiectul acesta vorbeşte foarte mult şi despre noi, românii, pentru că, până la urmă, două dintre personajele principale nu sunt de etnie romă, iar povestea cred că e a unei societăţi româneşti, a mentalităţilor noastre din epocă şi nu este doar despre romi.”

Teza lui Jude are rădăcini istorice

Regizorul român nu este singular pe scena publică românească în susţinerea tezei pe care o acreditează. Ideea conform căreia prezentul poate fi explicat privind în urmă are o îndelungă abordare în istoriografia românească. „Răspunderea cea mare este a unei întregi istorii. Prezentul este opera trecutului. România s-a făcut într-un anume fel: de aceea este așa cum este. O ţară care se încăpăţânează să fie altfel“, notează Lucian Boia în paginile cărţii De ce este România altfel?.

Demitizarea trecutului, pe care o propune Boia ca variantă de abordare istorică, a generat valuri de dezbateri, polarizând societatea românească. Cei care i-au împărtășit viziunea au fost acuzaţi de lipsă de patriotism și denigrare a valorilor naţionale. Nu este exclus ca și Jude, dincolo de succesul filmului, să atragă aceleași critici, deși relaţia trecut-prezent în perpetuarea unor erori sociale nu este atât de evidentă în regia filmului precum în abordarea lui Boia.

Trecutul și prezentul – o încrucișare în diverse planuri

Preocupările pentru identificarea unor posibile conexiuni între trecut și prezent nu s-au limitat doar la specialiștii în domeniul istoriei. Unul dintre cei mai reputaţi sociologi români, C-tin Rădulescu-Motru, în cartea Psihologia poporului român, publicată în perioada interbelică, descrie calităţile şi defectele poporului român, subscriindu-le unor componente de ordin psihologic, sociologic, dar și religios. Cu mai mulţi ani înainte, Constantin Drăghicescu făcea un demers similar, insistând asupra aceluiași profil psihologic al cărui design a fost modelat de către factori istorici.

Spre deosebire de aceștia, Boia nu acceptă ideea unui determinism de ordin psihologic. Teza sa este mult mai precisă: istoria ne-a influenţat un mod de a fi, un tipar comportamental asupra căruia trebuie să reflectăm. Aceeași abordare a avut-o și jurnalistul Marius Ghilezan, care, în cartea Hoţia la români, identifica anumite tare istorice cultivate de-a lungul unor secole care pot explica predispoziţia spre necinste a românului și nivelul de corupţie ridicat. La fel a procedat și Mircea Bălan în cartea Istoria beţiei la români, în care a explorat firul istoric, încă de la daci, și a continuat cu perioada voievozilor sau a fanarioţilor pentru a explica nivelul crescut de consum de alcool al societăţii românești.

O abordare complexă a avut-o și profesorul de filosofie Adrian-Paul Iliescu în cartea Anatomia răului politic, în care, conform spuselor sale, „face o incizie în corpul mentalităţilor noastre, urmărind ravagiile produse de ură, dispreţ și aversiune”. Toate acestea vin dintr-un trecut istoric pe care societatea românească nu și l-a asumat nici astăzi, preferând varianta mult mai comodă a jertfirii pe altarul mitologiei.

Oglinda lui Jude

Provocarea pe care o aduce Radu Jude nu este deloc de neglijat, fiindcă ea continuă, de data aceasta într-o variantă cinematografică, ceea ce alţii au scris înaintea lui și are meritul de a-i pune pe cinefili în situaţia de a concluziona că nu romii sunt singurii vinovaţi de problemele lor curente. Aici trebuie să vorbim de un rău sistemic perpetuat timp de secole, la care a participat și biserica (mănăstirile îi menţineau pe romi în poziţia de robi), și care explică, măcar parţial, derapajele comportamentale de astăzi. Iată ce ar trebui să constituie un semnal de alarmă pentru decidenţii politici de astăzi! Destinul unei epoci este dependent de ceea ce au construit alţii. Nimic nu se dezvoltă izolat. Ceea ce se cultivă astăzi se va secera peste alte câteva generaţii.