Cum ar fi să îmbrăţișezi o persoană necunoscută, care ar putea să-ţi facă rău? Dacă s-ar recomanda ca musulman, ai mai face acelaşi gest? Un experiment stradal generează reflecţie în acest sens.

„Sunt musulman. Sunt etichetat ca terorist. Eu am încredere în tine. Tu ai încredere în mine? Îmbrăţișează-mă.” Acestea sunt cuvintele lui Mustafa Mawla, din Toronto, care s-a legat la ochi și, cu mâinile întinse, solicita să fie îmbrăţișat, scrie The TelegraphGestul său face parte dintr-un experiment social care a avut ca obiectiv „să elimine frica și ignoranţa referitoare la musulmani și la islam”. Motivul pentru care Mustafa Mawla a acceptat să fie legat la ochi a fost acela de a sugera că are încredere deplină în cei care se vor apropia de el.

„Dacă ești legat la ochi, oricine te poate răni. El le oferă oamenilor încredere totală și vrea să vadă dacă ei au suficientă încredere în el încât să îl îmbrăţișeze”, a explicat iniţiatoarea proiectului, ea însăși de religie islamică.

Zâmbete și îmbrăţișări

Nu este pentru prima oară când se desfăşoară acest experiment. În 2013, un tânăr din Barcelona a vrut să vadă reacţiile oamenilor, aşa că a scris pe un carton aproape același mesaj care a apărut pe cartonul lui Mustafa. Apoi și-a legat ochii și a desfăcut mâinile ca pentru o îmbrăţișare (vezi video). Diferenţa dintre cele două situaţii este că Mustafa se recomandă ca musulman, ceea ce face ca experimentul din Toronto să aibă o încărcătură psihologică intensă.

Până în prezent, aproape 800.000 de oameni au vizionat imaginile pentru a observa care a fost răspunsul publicului la experiment. Zeci de trecători de toate vârstele s-au oprit și l-au îmbrăţișat pe Mustafa Mawla. La prima vedere, se impune o concluzie fermă: există posibilitatea depășirii barierelor, astfel încât oamenii să convieţuiască în pace. Însă se poate ajunge din acest experiment la o concluzie de ordin general sau este doar un caz particular care s-a finalizat cu succes într-o ţară care nu a avut de-a face în mod concret cu terorismul? Deși atentate au fost planificate în regiunea Toronto, populaţia din orașul canadian nu s-a confruntat cu tragismul unui atac terorist reușit. Cum ar fi răspuns parizienii la acest experiment?

Omul, o fiinţă complicată

Pe fond, este legitim să ne întrebăm dacă se poate construi ușor încrederea într-o persoană. Simpla îmbrăţișare este dovada trecerii peste diferenţele existente? Soluţia identificată nu pare să fie nici nouă, în condiţiile în care este cuprinsă de două milenii în morala creștină: iubirea aproapelui (inclusiv a dușmanului) se recomandă ca fiind rezolvarea ideală pentru toate diferendele sociale sau politice.

Există însă o problemă care ţine de structura fiinţei umane și care face ca miracolul să nu fie atât de ușor de realizat. Este vorba de predispoziţia omului spre prejudecăţi, stereotipii și discriminare. Un exemplu concludent în această privinţă a fost experimentul realizat de Jane Elliot, profesoară la o şcoală din Iowa. A împărţit elevii în funcţie de culoarea ochilor. Elevilor care aveau ochii albaştri li s-a spus că sunt mai buni decât cei cu ochii căprui. În numai jumătate de oră de la începerea acestui experiment, elevii cu ochii albaştri au început să se comporte urât şi să îi batjocorească pe cei cu ochii căprui, care au fost puternic afectaţi de această situaţie. În următoarea zi, rolurile s-au inversat. Reacţia a fost similară. Concluzia este simplă: prejudecăţile se formează prin educaţie. Reciproca este la fel de valabilă: dezrădăcinarea lor necesită timp, iar educaţia este fundamentală în acest sens. Cu alte cuvinte, operaţiunea de anihilare a prejudecăţii nu se poate limita doar la simple îmbrăţișări. Gestul poate stârni amuzament, dar este lipsit de orice semnificaţie.

Îmbrăţișările nu presupun cunoaștere

Încă de la naștere suntem expuși mesajelor care ne alimentează neîncrederea în oameni și care scot în evidenţă diferenţele. Odată cu vârsta, acestea se sedimentează şi sunt tot mai dificil de dezrădăcinat. Albert Einstein spunea că „Este mai uşor să dezintegrezi un atom decât o prejudecată.” În acest caz, trăim într-un determinism social sau există posibilitatea unei evadări? Freedom Writers este un film inspirat din realitate care oferă o soluţie practică și practicată. Este ecranizarea încercărilor unei profesoare de a corecta comportamentul copiilor din cartiere rău famate, determinându-i în final să fie uniţi indiferent de rasă și culoarea pielii. Formula de succes pare simplă: le-a vorbit despre Holocaust și tragedia pe care a generat-o necunoașterea și apoi le-a solicitat să își scrie fiecare povestea vieţii. Este punctul culminant al filmului: adolescenţii nu își explorează doar sinele, ci își descoperă și colegii. Cunoașterea a învins disensiunile. Educaţia a zdrobit diferenţele.

Școala ar trebui să își asume rolul promovării unei educaţii coerente în care nu toleranţa faţă de diversitate să primeze, ci cunoașterea ei. Atunci când orele de religie sau cele de consiliere își propun să creeze cadrul unei cunoașteri reciproce în contextul diferenţelor existente, putem spera că s-a început construcţia unei noi societăţi. Însă fobiile propagate în Europa ne arată că suntem încă departe de un asemenea deziderat.