Diferenţele între ţări nu sunt doar rezultatul nivelului de civilizaţie al populaţiei componente, ci și al factorilor care au concurat de-a lungul evoluţiei istorice. Sunt ţări pentru care tradiţia reprezintă o sursă de identitate, iar pentru altele secularismul constituie o componentă vitală. Cel puţin, aceasta sugerează un infografic care plasează România pe o altă axă a dezvoltării decât majoritatea ţărilor europene.

România tradiţională, mai aproape de islam? Ronald Inglehart, de la Universitatea Michigan şi Christian Welzel, de la Universitatea Luephana din Germania, au realizat un infografic care arată valorile culturale care predomină în diferite ţări. La acest studiu au participat peste 400.000 de persoane din 100 de state.

Cercetarea a surprins mai multe aspecte care pot caracteriza și diferenţia ţările între ele. Pe baza lor a fost realizat un grafic axiologic, luându-se spre analiză patru coordonate esenţiale care pot genera diferenţieri de ordin cultural între ţări.

România tradiţională

Unul dintre factorii specifici care își pun amprenta asupra ţărilor este reprezentat de valorile tradiţionale. Ţările orientate spre acest set valoric pun accent pe importanţa religiei, relaţia părinte-copil şi relaţia cu autoritatea. Conform cercetătorilor, persoanele care au aceste valori tind să respingă divorţul, avortul, eutanasia sau suicidul. În consecinţă, popoarele care sunt conduse de aceste valori au de obicei un nivel ridicat de naţionalism şi mândrie naţională.

Un alt factor care a fost luat în considerare pentru gruparea ţărilor a fost cel constituit din valorile secular-raţionale. Acestea vizează mai mult o ideologie liberală, detașată de tot ceea ce implică o componentă tradiţională.

O altă categorie de ţări sunt motivate de valori de supravieţuire. Acestea implică o rezumare la siguranţă din punct de vedere economic şi fizic. De aici derivă și un nivel scăzut de toleranţă şi încredere.

Pe o altă axă a infograficului se situează valorile de auto-exprimare care acordă prioritate promovării egalităţii de gen, protecţiei mediului şi toleranţei faţă de străini sau homosexuali.

Infograficul grupează ţările şi din punctul de vedere al religiei dominante (ortodoxie, islam, Protestantism), sau al limbii vorbite (limba engleză).

Care sunt concluziile studiului?

Infograficul permite extragerea mai multor concluzii, cu implicaţii diverse. Ce se observă? Că un stat care are un nivel crescut de trai şi dezvoltare economică tinde să se deplaseze diagonal de la stânga infograficului (sărăcie) spre dreapta (bogăţie).

De asemenea, se constată că valorile secular-raţionale domină în statele cu o istorie democratică îndelungată, cum este Franţa sau Belgia.

Foarte interesantă este situaţia din ţările protestante. State precum Danemarca, Suedia, Norvegia sunt în zona de intersecţie dintre valorile secular-raţionale și valorile de autoexprimare. Aceasta nu face decât să confirme nivelul de secularizare la care au ajuns ţările nordice. Cândva, în trecutul istoric, erau cunoscute pentru valorile religioase pe care le promovau. Nu același lucru se mai poate afirma și astăzi.

La fel, în multe state vestice oamenii iau drept garantate valorile de supravieţuire şi de libertate a gândirii. În aceste condiţii, este natural să accentueze valorile de autoexprimare.

Prin contrast, valorile se supravieţuire sunt mai des întâlnite în ţările estice. Ţări precum Rusia, Bulgaria, Ucraina, Moldova sunt dominate de valori secular-raţionale şi de supravieţuire.

Conform lui Inglehart şi Welzel, industralizarea duce la modernizarea şi democratizarea unui stat, dar determină şi trecerea de la valorile tradiţionale la cele seculare, separând în final religia de autoritate.

Dar România?

România poate constitui un caz particular. Deși este inclusă în grupul ţărilor ortodoxe, conform infograficului, se află la distanţă de Rusia sau Bulgaria. Chiar mai jos decât vecinii moldoveni, într-o zonă dominată de valori tradiţionale și de instinctul de supravieţuire.

Ceea ce pare să fie surprinzător este apropierea de Irak (o ţară islamică), care la rândul ei se simte mai confortabilă în zona tradiţională. Pare paradoxal ca o ţară creștină să împărtășească opţiuni de dezvoltare asemănătoare uneia islamice. Accentul așezat pe tradiţionalism face posibil acest lucru, chiar dacă valorile tradiţionale sunt complet diferite. Nu conţinutul acestora este important, ci traiectoria pe care o imprimă parcursului unei ţări.

Iar în această privinţă, România este mai legată de componenta tradiţională decât vecinele ei ortodoxe. Aceasta o menţine mai distantă faţă de valorile seculare, dar și mai apropiată de valorile de supravieţuire. Nu ar trebui atunci să mire faptul că românii se autocaracterizează ca fiind un popor care nu și-a dezvoltat o mentalitate de învingător.

Poate că nu întâmplător fostul ambasador american, Marc Gitenstein, recomanda românilor să înlocuiască expresia „Asta e viaţa” cu „Yes, we can!”.

România creștină cu înrudire islamică

Orientarea spre tradiţionalism a României a fost subiectul unei mai vechi dispute între europeniști și tradiţionaliști. Acuzaţia „formelor fără fond” specifică culturii românești a venit pe acest nivel de tensiune între cei care doreau o rupere de filonul tradiţional și cei care considerau că singura variantă viabilă este consolidarea acestuia.

Conform infograficului, consolidarea valorilor democratice este în directă corelaţie cu distanţarea de axa valorilor tradiţionaliste. Modul în care este poziţionată România în acest moment sugerează o influenţă mai mare a componentei tradiţionale decât a celei europene. Practic, România, spre deosebire decât celelalte ţări ortodoxe, pare să își fi asumat mai puţine riscuri în a se desprinde de un parcurs care a constituit ani de-a rândul substanţa criticilor venite din partea moderniștilor. Și ce este paradoxal, deși intrată în Europa, România se simte mai apropiată de islam ca mentalitate de viaţă. Mai ales în condiţiile în care componenta tradiţională este asociată religiei. O recunoștea fără niciun echivoc academicianul Răzvan Theodorescu, atunci când afirma despre poporul român că „Dumnezeu îi face de toate, iar el stă, se uită, se roagă, se mai joacă cu nişte mătănii, aici se înrudeşte cu islamicul. Este o altă educaţie”.