Turcia se confruntă cu „dezastrul secolului” – spun oficialităţile turce –, iar bilanţul cutremurului, care crește de la oră la oră, dezvăluie proporţiile acestuia: peste 16.000 de morţi (în Turcia și în Siria), sute de mii de sinistraţi care își petrec nopţile geroase pe stradă sau în corturi, aproape 6.500 de clădiri distruse sau avariate.
UPDATE 20 februarie: Conform celui mai recent bilanţ, aproape 47.000 de persoane și-au pierdut viaţa în urma seismului care a zguduit sud-estul Turciei și nordul Siriei
UPDATE 16 februarie: Turcia și Siria suspendă operaţiunile de salvare în unele zone. Bilanţul victimelor depășește 43.000, iar numărul persoanelor dispărute nu a fost anunţat de autorităţi.
UPDATE 15 februarie: Nouă supravieţuitori au fost salvaţi de sub dărâmăturile din Turcia la mai bine de o săptămână la de cutremurul care a devastat ţara. Bilanţul combinat al victimelor din Turcia și Siria depășește 41.000.
UPDATE 14 februarie: Peste 37.000 de oameni au murit în Turcia și Siria, potrivit celui mai recent bilanţ, confirmat. Cel puţin 8 persoane au fost salvate luni în Turcia, la o săptămână după producerea celui mai grav seism din istoria modernă a ţării.
UPDATE 13 februarie: Numărul deceselor înregistrate după cutremurele devastatoare de luni a depășit 34.000 (29.605 în Turcia și 4.574 în Siria).
UPDATE 12 februarie: Numărul deceselor din Turcia a crescut la 24.617, în timp ce în Siria au fost ucise peste 3.500 de persoane. Bilanţul cutremurelor din cele două ţări ar putea ajunge la 50.000 de morţi, afirmă secretarul general adjunct al ONU, Martin Griffiths.
UPDATE 10 februarie: Numărul morţilor din cutremurele din Turcia și Siria a depășit 21.000. Cel puţin 17.674 de persoane și-au pierdut viaţa în Turcia, potrivit vicepreședintelui Fuat Oktay.
La 6 februarie 2023, un cutremur major a lovit sudul Turciei la ora 4:17 a.m. ora locală. Seismul cu magnitudinea de 7,8 a avut loc în apropierea orașului Gaziantep și a fost urmat de mai mult de 145 de replici. Cea mai puternică dintre ele a avut magnitudinea de 7,5, producând ravagii la câteva zeci de kilometri de epicentrul primului seism.
Aproximativ 13,5 milioane de persoane sunt afectate de seism, într-o zonă care se întinde pe aproximativ 450 de kilometri de la est la vest și pe 300 de kilometri de la nord la sud. Intervenţiile de salvare sunt îngreunate de vremea rea, transformându-se treptat în misiuni de recuperare a cadavrelor – în condiţiile în care primele 72 de ore, considerate cruciale pentru a salva supravieţuitorii unui dezastru natural, s-au scurs deja.
De ce a fost atât de devastator cutremurul din Turcia?
Ultimul seism de o asemenea magnitudine s-a produs în Turcia în anul 1939, soldându-se cu aproximativ 33.000 de victime. Specialiștii spun că un cumul de factori au transformat seismul prezent într-unul dintre cele mai devastatoare pe care le-a cunoscut Turcia în ultimul secol. În timp ce unele cauze sunt dificil, dacă nu imposibil de prevăzut și de contracarat, altele alimentează revolta celor care critică răspunsul lent, slab coordonat al guvernului – dar și lipsa măsurilor de prevenire a dezastrului.
Momentul producerii seismului (ora locală 4:17, când oamenii dormeau în casele lor), magnitudinea cutremurului, locaţia sa – o falie relativ calmă în ultimii 200 de ani – și faptul că a afectat o zonă dens populată sunt câţiva dintre factorii care au augmentat distrugerile și pierderile de vieţi omenești.
„Orice punct din apropierea acestor 100 de kilometri a ajuns, de fapt, în centrul cutremurului.”
Cutremurul a fost clasificat drept unul „major” pe scara oficială a magnitudinii, fiind provocat de alunecarea pe orizontală a două plăci tectonice majore, arabică și eurasiatică. De-a lungul faliei s-a înregistrat o ruptură a solului cu o lungime de 100 de kilometri. „Orice punct din apropierea acestor 100 de kilometri a ajuns, de fapt, în centrul cutremurului”, a explicat cercetătorul Roger Musson.
Așa-numitele „alunecări de falie”, în care plăcile se deplasează pe orizontală mai degrabă decât pe verticală, pot produce distrugeri majore. Un astfel de cutremur a avut loc în Turcia la 13 august 1822 (cu o magnitudine de 7,4), producând pagube imense orașelor din regiune și soldându-se cu 7.000 de morţi doar în orașul Alep. Replicile acestui seism au continuat timp de aproape un an.
Cea mai puternică dintre replicile cutremurului a avut magnitudinea de 7,5, producând ravagii la câteva zeci de kilometri de epicentrul primului seism. Replicile puternice au reprezentat „un cutremur în sine”, potrivit expertului Chad Myers. Așadar, dacă în cazul unui seism vorbim despre epicentru, în acest caz ar trebui să vorbim mai degrabă despre „epi-linie”.
Până la 75.000 de clădiri din zona afectată de cutremur în sudul Turciei au primit de la guvern „amnistii pentru construcţii”.
În mod obișnuit, seismologii se așteaptă ca replicile să fie de aproximativ 10 ori mai slabe decât seismul iniţial. În cazul cutremurului din Turcia, replicile nu doar că au fost deosebit de puternice, dar au lovit, de asemenea, o regiune aflată la nord de cea în care s-a produs seismul iniţial, lovind clădirile deja afectate dintr-o direcţie diferită și mărind pagubele.
În timp ce unele clădiri au rămas în picioare, deși mai mult sau mai puţin avariate, altele au căzut „ca un pachet de cărţi”, iar diferenţa dintre ele e dată de calitatea construcţiei, spun experţii, subliniind că multe clădiri nu au fost proiectate să reziste la cutremure puternice. Potrivit declaraţiilor șefului Camerelor de ingineri şi arhitecţi din Turcia, până la 75.000 de clădiri din zona afectată de cutremur în sudul Turciei au primit de la guvern „amnistii pentru construcţii” – scutiri legale acordate, contra unei taxe, pentru structuri construite fără certificate de siguranţă.
Cutremurul din Turcia și posibilele implicaţii politice
Un dezastru al cărui bilanţ ar putea ajunge (sau chiar depăși) 20.000 de victime, potrivit estimărilor OMS, reprezintă un test politic și o provocare uriașă pentru actualul guvern al Turciei, înainte cu câteva luni de alegerile din luna mai.
Președintele Recep Tayyip Erdogan este conștient de miza pe care o are gestionarea pierderilor aduse de cutremur, cu atât mai mult cu cât primele victorii ale Partidul Justiţiei și Dezvoltării (AKP) s-au datorat promisiunilor de bună guvernare (după ce cutremurul de la Gölcük, din 1999, a scos la iveală eșecul guvernului în stabilirea strategiilor de prevenire a dezastrelor și de dezvoltare a serviciilor de urgenţă).
Costurile de reconstrucţie, de ordinul miliardelor de dolari, vor exercita presiune pe o economie cu o inflaţie de 58%.
Criticile aduse guvernului – faptul că a eșuat în impunerea regulilor de construcţie într-o ţară vulnerabilă geologic și nu a răspuns adecvat dezastrului – și costurile de reconstrucţie, care vor exercita presiune pe o economie cu o inflaţie de 58%, ar putea afecta șansele lui Erdogan la alegerile din mai, arată o analiză Reuters. Pe de altă parte, răspunsul „rapid și coerent” la criză i-ar putea întări imaginea de lider puternic, care nu se confruntă cu primul dezastru natural de când a câștigat puterea.
Iniţial, opozanţii politici ai președintelui nu s-au grăbit să profite politic de pe urma crizei, dar liderul principalului partid de opoziţie din Turcia a declarat că Erdogan este principalul responsabil pentru că ţara nu a fost pregătită pentru cutremur.
Pe 7 februarie, președintele turc a atacat criticii guvernului în timpul unui discurs televizat, în aceeași zi în care procurorul de stat din Istanbul iniţia anchete penale în dreptul jurnaliștilor care au criticat reacţia guvernului la criză. De asemenea, președintele turc a decis să blocheze accesul la Twitter pentru aproximativ 12 ore, după ce reţeaua a fost inundată de mesaje critice legate de răspunsul lent al autorităţilor.
Ministrul adjunct turc al infrastructurii, Omer Fatih Sayan, a declarat că a purtat o discuţie cu doi înalţi responsabili de la Twitter, pentru a le aminti despre responsabilitatea lor faţă de o ţară lovită de dezastru și pentru a le transmite dorinţa lui de cooperare în „lupta împotriva dezinformării”
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.















