A început distrugerea armelor chimice din Siria

21

Duminică, Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat printr-un comunicat oficial că a început distrugerea armamentului chimic din Siria.

Membrii misiunii comune, formată din specialişti ai Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) şi ai Naţiunilor Unite, au început verificarea şi distrugerea arsenalului chimic sirian şi a instalaţiilor de producţie. Metodele folosite în acest scop sunt folosirea explozibililor, a baroaselor şi turnarea de beton.

Echipele şi-au propus să distrugă tot armamentul, constând din 1.000 de tone de gaz paralizant şi arme interzise, până la mijlocul anului 2014.

În luna septembrie, un raport ONU a relevat că atât guvernul, cât şi forţele conduse de rebeli, au folosit arme chimice în războiul civil ce durează de doi ani şi jumătate.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.