Ban Ki-moon a fost reales marţi pentru un al doilea mandat de cinci ani în funcţia de secretare general al organizaţiei. Adunarea generală a ONU a votat cu aclamaţii alegerea lui ban Ki-moon, relatează AFP.
„Mi-aţi făcut o mare onoare dincolo de orice expresie. Primesc cu umilinţă această mărturie a încrederii dumneavoastră," a declarat Ki-moon, fost ministru de externe sud-coreean, în timp ce sala aplauda realegerea lui în funcţia de conducere.
Reprezentanţi ai Statelor Unite, Franţei și Chinei au transmis felicitările lor direct, salutând efortul depus de Ki-moon în timpul mandatului anterior.
Într-o întâlnire cu presa, după alegerea sa, șeful ONU a precizat că va „continua eforturile" în ceea ce privește susţinerea procesului de pace din Orientul Mijlociu și că, de asemenea, „schimbările climatice vor rămâne prioritare" pe agenda de lucru a organizaţiei.













