Senator PDL cere introducerea pedepsei cu moartea

130

Pedeapsa cu moartea pentru violatorii de copii cu vârste sub 10 ani, în cazul în care fapta conduce la uciderea sau sinuciderea copilului, este cerută de senatorul PDL Iulian Urban, care a înaintat în Parlament un proiect legislativ în acest sens.

Proiectul legislativ al senatorului Urban este însă în contradicţie cu legislaţia românească şi cu cea europeană. Constituţia României stipulează că „pedeapsa cu moartea este interzisă", informează hotnews.ro.

Legea ar trebui să fie supusă dezbaterii publice, susţine senatorul, deoarece "atâta timp cât românii se pronunţă covârşitor pentru o astfel de măsură, UE ar trebui să accepte că fiecare naţiune poate adopta măsuri pentru autoreglare, benefice pentru societate."

Bucureştenii se pronunţă în proporţie de 40% în favoarea introducerii pedepsei cu moartea, în timp ce 57% se opun unei astfel de măsuri, conform unui sondaj realizat de Facultatea de Sociologie din cadrul SNSPA.

„Vom vedea că se vor înmulţi cazurile de violatori de minori. Cazurile cum este cel de la Jimbolia vor deveni din ce în ce mai multe. Dacă ne uităm, accesul la site-urile cu conţinut pornografic cu minori a crescut cu peste 700% în ultimii ani. Este şi va fi o problemă şi la nivel european", a declarat Urban. Acesta a propus, în 2010, castrarea chimică a pedofililor.

(Foto: realitatea.net)