DSK recunoaște că a făcut o „greșeală morală"

13

Fostul șef al Fondului Monetar Internaţional a oferit primul interviu după scandalul sexual în care a fost acuzat în SUA. Dominique Strauss-Kahn și-a cerut scuze public pentru ceea ce el a numit „o greșeală morală".

În cadrul interviului de la canalul francez TF 1, DSK a admis că și-a dezamăgit atât familia cât și electoratul, dar a respins acuzaţiile de tentativă de viol. „A fost o greșeală morală de care nu sunt mândru." În schimb, avocatul acuzatoarei a etichetat interviul drept un „exerciţiu de PR, fără spontaneitate nici în întrebări nici în răspunsuri, în care fiecare gest era conform scenariului."

În același timp, economistul și politicianul socialist de 62 de ani a recunoscut că a abandonat speranţele pentru o candidatură la prezidenţialele din Franţa. DSK a spus că este „evident" ca nu poate fi un candidat la prezidenţiale, și a anunţat că nu va juca un rol în lupta pentru conducerea socialiștilor. El a anunţat că își va lua „un timp pentru reflecţie", înainte de a decide dacă renunţă sau nu la cariera politică.

Cu aproximativ 4 luni în urmă DSK era șeful FMI și cel mai puternic contracandidat al actualului președinte francez Nicolas Sarkozy. Întrebat despre posibilitatea ca totul să fi fost o înscenare, DSK a răspuns: „O capcană? E posibil. Un complot? Vom vedea."