Grupurile religioase fac presiuni asupra politicienilor britanici

16

Sute de membri ai ordinelor religioase, preoţi și laici s-au întâlnit miercuri, pentru a face presiuni asupra membrilor parlamentului din Marea Britanie, în legătură cu foametea din lume.

Această întâlnire a fost organizată de o agenţie catolică, CAFOD, în cadrul campaniei IF – Enough Food for Everyone. IF este o coaliţie formată din 170 de organizaţii care vor să lupte împotriva foametei în lume, prin presiuni asupra ţărilor G8.

Aceasta are patru obiective: primul este ca autorităţile, guvernele să îndeplinească cele promise și să ajute, să investească în stoparea morţii copiilor din cauza malnutriţiei și să ajute pe cei săraci să-și poată construi o fermă. Al doilea obiectiv este ca în ţările sărace, guvernele să nu mai îngăduie marilor companii să se sustragă de la plătirea taxelor, pentru ca în felul acesta să se faca ceva pentru cei săraci. Al treilea obiectiv este ca în cazul fermierilor săraci, aceștia să nu mai fie obligaţi să nu-și cultive pământul, pentru ca acesta să poată fi folosit în alte scopuri, precum pentru biocombustibil pentru mașini. Al patrulea obiectiv este acela de a forţa guvernele și investitorii să fie cinstiţi și să discute deschis ce fac în ţările sărace pentru a stopa foametea, relatează radiovaticana.va.