În căutarea războiului pierdut şi uitat

32

Peste 150.000 de morţi după cele mai recente estimări. Peste nouă milioane de refugiaţi, dintre care două milioane în exil. Atacuri sângeroase şi de o cruzime nemaivăzută care decimează zeci de vieţi zilnic. Fiecare reprezintă în sine un motiv ca în Siria războiul civil să fi văzut încetarea violenţelor. Însă în faţa unor conflicte mai „proaspete", Siria nu mai ţine prima pagină a marilor publicaţii şi nici nu mai constituie tema de dezbateri, pentru găsirea unor soluţii de pace.

În urmă cu trei ani, Siria intra în primăvara arabă, aşa cum făcuseră Irakul, Egiptul şi Libia. Luptătorii pentru democraţie vedeau deja un Bashar al Assad care să aibă aceeaşi soartă cu Saddam Hussein, Hosni Mubarak şi Muammar Gaddafi. Trei ani mai târziu însă, conducerea şi mai nepopulară decât atunci a lui al Assad este încă la conducere – un preţ care se plăteşte cu sânge, într-unul dintre cele mai dure conflicte de după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Occidentul a privit şocat imaginile care descopereau ura transformată în acte de canibalism faţă de membrii taberei adverse. Apoi, occidentalii au rămas fără cuvinte în faţa imaginilor crude ce înfăţişau sirieni transfiguraţi de armele chimice folosite. Occidentul a tăcut iar surprins de ştirile despre sute de mii de copii care au devenit parte activă în război, care au devenit specialişti în confecţionarea de arme sau viitoare mame ai căror copii au fost împuşcaţi direct în cap, prin uterul mamei, de lunetişti sirieni.

Şi totuşi Occidentul a rămas neputincios, în ciuda numeroaselor conferinţe de pace, care s-au încheiat fără găsirea unei soluţii convenabile.

De ce este pacea greu de obţinut

Din zi în zi, cota de interes a războiului din Siria este tot mai scăzută. Conflicte noi atrag atenţia mass-media, mize proaspete ocupă mintea analiştilor, toate acestea în timp ce moartea bântuie prin Siria.

Pe de o parte, toate încercările de obţinere a păcii au fost un eşec, din privina mai multor factori. În primul rând, opoziţia care luptă împotriva regimului al Assad este fragmentată. Vorbim de aproximativ 2.000 de grupări care nu luptă mereu împreună, într-un efort coordonat. În plus, opoziţia refuză să se aşeze la masa tratativelor până ce nu li promite că preşedintele al Assad este înlăturat de la putere, precondiţie care – cel puţin pentru moment – nu poate fi garantată de nimeni. Mai ales în condiţiile în care al Assad şi-a făcut publică intenţia de a candida pentru un nou mandat.

În al doilea rând, posibilitatea intervenţiilor externe a fost respinsă cu fiecare ocazie de aliaţii preşedintelui, aliaţi cu greutate strategică în zonă: Rusia şi Iran, secondate de China.

Pe de altă parte, principalii actori de la masa negocierilor, SUA şi Rusia, se confruntă cu tensiuni suplimentare, cu privire la situaţia din Ucraina şi peninsula Crimeea, cea din urmă votând ieri, în majoritate, separarea de Ucraina şi alipirea de Rusia. În situaţia aceasta, tensiunile vor escalada, deoarece Uniunea Europeană şi SUA au anunţat deja că pregătesc sancţiuni pentru Rusia.

Situaţia este în avantajul preşedintelui sirian, care a intensificat intervenţia armată în ţară, atâta timp cât atenţia vestului este distrasă spre Ucraina.

Adevărul este toţi cei implicaţi în conflict au ceva de câştigat, dar niciuna dintre părţi nu ar ieşi cu adevărat câştigătoare în acest moment. Dacă ar câştiga opoziţia, ea ar fi incapabilă să conducă – în lipsa unei coaliţii puternice. Dacă ar câştiga al Assad, el ar reuşi numai păstrarea controlului asupra unei părţi importante din teritoriul ţării şi să aplice o politică dură în regiunile pe care nu le controlează, „dar nu va reuşi niciodată să restabilească în totalitate influenţa regimului asupra întregii ţări”, după cum explică Volker Perthes, director la Institutul german pentru politică externă şi probleme de securitate din Berlin.

Totodată, încercările de pace sunt mai degrabă un obstacol pentru grupările apropiate Organizaţiei al-Qaida, care au intenţia de a transforma Siria într-un stat religios.

Costurile pe termen lung ale unei păci întârziate

În orice caz, pacea tot mai necesară şi mai aşteptată lasă deja urme asupra Siriei. În afară de preţul de nerecuperat al vieţilor pierdute, ţara riscă să fie împărţită între regiunea kurdă din nord-est, regiunea rebelă din nord şi o zonă controlată de regimul sirian în centrul Siriei, explică geograful specialist în Siria Fabrice Balanche.

Chiar dacă pacea s-ar restabili astfel, analiştii estimează că ar fi nevoie de peste zece ani pentru ca ţara să se refacă. Rezervele valutare ale ţării, care la începutul conflictului, în martie 2011, erau estimate la 18 miliarde de dolari americani, sunt aproape epuizate, din cauza scăderii producţiei în sectorul energetic şi a scăderii producţiei petroliere, în proporţie de 90%. Acest lucru este motivat de faptul că Siria a fost supusă unor sancţiuni internaţionale şi de faptul că puţurile sunt controlate în majoritate de rebeli.

Iar o intervenţie externă, din partea trupelor NATO, ar putea duce la decesul a şi mai multor civili, victime colaterale ale unui conflict care ar fi trebuit rezolvat de mulţi ani.