Un studiu realizat de institutul de sondaje Odoxa arată că francezii pun mai mult preţ pe siguranţa lor decât pe libertate, pe care ar fi de acord să o sacrifice în situaţii excepţionale, precum un nou val de atentate teroriste.

Recentul sondaj de opinie, cu rezultatele sale surprinzătoare, este citat de revista Le Point, care observă că popularitatea regimului militar și a măsurilor excepţionale tinde să crească în democraţiile occidentale.

Un francez din 2 susţine idee unui militar în fruntea ţării în cazul unui atac terorist, iar 55% dintre francezi sunt de acord cu măsuri excepţionale, care să le ofere mai multă siguranţă, „chiar cu preţul limitării unor libertăţi”.

Francezii cred că se află într-un nou tip de război, cel contra terorismului, așa că au cea mai mare încredere în armată (54%), următoarele entităţi care se bucură de încrederea populaţiei fiind poliţia (20%), justiţia (20%), Europa (8%) sau guvernul (7%). Opţiunile francezilor se împart și în funcţie de adeziunea politică a acestora: în timp ce 25% dintre susţinătorii partidului înfiinţat de președintele Macron, La République en marche!, se declară favorabili numirii unui militar la conducerea ţării, 71% dintre susţinătorii lui Marine Le Pen își exprimă acordul pentru această măsură.

Rezultatele sondajului Odoxa nu vin ca o surpriză absolută: în 2018, un sondaj Ifop arăta că 41% dintre francezi sunt de acord să încredinţeze puterea politică unui regim care „să atenueze mecanismele de control democratic”, cu condiţia ca acesta „să reformeze adânc” și „să evite declinul” Franţei.

În eseul său Poporul contra democraţiei, politologul și profesorul de la Harvard Yasha Mounk consemnează că trăim un moment de uzură accelerată a democraţiei: 1 din 16 americani considerau regimul militar o soluţie potrivită în 1995, faţă de 1 din 6, în prezent, iar în Franţa, ideea unui conducător care să nu fie incomodat de parlament sau de populaţie a obţinut tot mai mult sprijin în ultimii 20 de ani, de la 35% la 50%.

„Poporul american a făcut, cu excepţii istorice importante, o treabă bună în echilibrarea libertăţilor individuale cu nevoia de a proteja societatea”, declara Donald Hamilton, directorul adjunct al Institutului Naţional Comemorativ pentru Prevenirea Terorismului, după atacul terorist din 11 septembrie 2001.

Balanţa se înclină mai mult spre nevoia de securitate totuși, în cazul unor ameninţări precum cele teroriste. În 2002, un sondaj Gallup a dezvăluit faptul că 30% dintre americani agreau accesul autorităţilor la comunicaţiile private, de la telefon la mesajele prin e-mail, iar 71% se declarau favorabili unor cărţi de identitate naţionale care să conţină amprente și alte date confidenţiale ale posesorului.

Comentând reacţiile cetăţenilor și ale autorităţilor după 11 septembrie, jurnalistul Nicholas Kristof semnalează o serie de erori și de restrângeri nejustificate ale libertăţilor civile (detenţii secrete, și uneori nedrepte, audieri secrete ale imigranţilor) care nu au fost repudiate de public tocmai din cauză că au fost aplicate celor care nu beneficiau de cetăţenie americană.

De fapt, în cazurile excepţionale, rulează același tipar: publicul larg este dispus să închidă ochii la încălcarea drepturilor omului, iar liderii politici să ia decizii „care scurtcircuitează legea, în aplauze generale”, pentru ca generaţia următoare să povestească nepoţilor că a fost terifiată de abuzurile comise.

Kristof povestește că, în anii în care a locuit la Beijing, s-a plâns unui funcţionar al Partidului Comunist de arestarea unui prieten disident, primind de la acesta replica dispreţuitoare: „Dacă America ar fi ameninţată de haos și instabilitate, ar face același lucru.”

Sondându-și satisfacţia faţă de modul în care au fost gestionate lucrurile în lunile de după atentatele teroriste, jurnalistul mărturisește că este deranjat totuși de sentimentul că „probabil am reacţionat într-un mod care l-ar face pe oficialul chinez să se simtă îndreptăţit”.