Ahmadinejad: O nouă ordine mondială, cu voia Domnului

80

Miercuri, președintele iranian Mahmoud Ahmadinejad a susţinut ultimul său discurs în cadrul Adunării Generale a ONU. Liderul a folosit prilejul pentru a cere cu insistenţă instaurarea unei noi ordini mondiale.

Președintele iranian a scandalizat lumea cu discursul rostit anul trecut în cadrul Adunării Generale a ONU, în care, printre altele, a negat Holocaustul și a făcut referiri la teorii conspiraţioniste cu privire la atentatele de la 11 septembrie. Diplomaţii americani și alţi câţiva delegaţi occidentali au părăsit sala în semn de dezacord.

Nici anul acesta, discursul lui Ahmadinejad – ultimul înainte să părăsească scena politică în 2013, după expirarea celor două mandate de președinte – nu a fost ferit de controverse. Într-un interviu acordat în exclusivitate agenţiei AP, președintele a declarat că este nevoie de o nouă ordine mondială, una care să se distanţeze de dominaţia americană și umilinţa provocată de SUA.

„Cu voia Domnului, o nouă ordine se va concretiza și vom înlătura tot ceea ce ne ţine la distanţă unii de alţii," a spus Ahmadinejad, prin intermediul unui translator. „Cred că sistemul imperiilor a ajuns la capătul drumului. Lumea nu mai poate suporta să vadă un imperiu dându-i porunci," a adăugat președintele. „În prezent, chiar și copiii de clasa I au înţeles că guvernul Statelor Unite are o politică internaţională a hărţuirii," a mai spus Ahmadinejad.

În discursul său susţinut în faţa Adunării Generale a ONU, președintele american, Barack Obama a declarat că Statele Unite vor face „ce trebuie făcut" pentru a împiedica Iranul să se doteze cu arma nucleară.

„Nu înţelegeţi greşit," a fost apelul lansat de președinte: „un Iran dotat cu armă nucleară (…) ar reprezenta ameninţări pentru existenţa Israelului, pentru securitatea ţărilor din Golf şi pentru stabilitatea economiei mondiale."

Obama a explicat că „acesta este motivul pentru care o coaliţie de naţiuni cer socoteli Guvernului iranian. Şi de aceea Statele Unite vor face ce trebuie făcut pentru a împiedica Iranul să obţină arma nucleară.” Potrivit liderului de stat american, „America vrea să rezolve acest dosar prin intermediul diplomaţiei şi noi credem că există încă spaţiul necesar pentru a o face. Dar timpul este limitat."

Cu o zi înainte de reunirea la ONU, șeful guvernului israelian a anunţat, la rândul său, că va reitera avertizările israeliene împotriva unui Iran nuclear. Beniamin Netanyahu urmează să susţină joi discursul său în faţa Adunării Generale. „Voi reaminti comunităţii internaţionale că este imposibil de a tolera ca ţara cea mai periculoasă din lume să se doteze cu arma cea mai periculoasă din lume", a prevenit Netanyahu, cu o zi înainte de plecarea sa la New York.

Chestiunea nucleară are în centru politica Iranului de îmbogăţire a uraniului. Autorităţile de la Teheran susţin că Iranul are un drept legitim de a îmbogăţi substanţe radioactive în scopuri paşnice. Alte state suspectează însă că Republica Islamică se folosește de acoperirea unui program civil pentru a îmbogăţi uraniul la nivelul necesar fabricării unei bombe atomice.

Autorităţile iraniene au clarificat, în repetate rânduri, că nu vor renunţa la programul nuclear, argumentând că acesta este legitim.