Nivelurile excepţional de scăzute ale fluviului au limitat funcţionarea a două dintre cele mai importante centrale nucleare din Europa Centrală și de Est, tocmai în momentul în care căldura extremă majorează cererea de electricitate.
România a recurs la explozibili și la lucrări hidrotehnice temporare pentru a menţine alimentarea cu apă a centralei de la Cernavodă, în timp ce centrala Paks din Ungaria a ajuns să funcţioneze la o fracţiune din puterea sa obișnuită. Episodul arată cum se propagă efectele deficitului de apă în întregul sistem energetic.
Unul dintre cele două reactoare de 706,5 MW ale centralei nucleare de la Cernavodă a fost oprit din cauza scăderii nivelului Dunării, în timp ce al doilea continuă să funcţioneze. Armata română a folosit 180 de kilograme de explozibil pentru a îndepărta o formaţiune stâncoasă subacvatică din apropierea braţului Bala, pentru a redirecţiona o parte mai mare din debitul rămas spre canalul care deservește centrala.
La Paks, în Ungaria, reducerile succesive de putere au lăsat în funcţiune o singură turbină, care produce aproximativ 240 MW, faţă de puterea obișnuită a centralei, de circa 2.000 MW. Doar o creștere cu 1,5 centimetri a nivelului Dunării a ajutat temporar la evitarea unei opriri complete.
În cele ce urmează, iată câteva răspunsuri la întrebările esenţiale ridicate de această criză. Datele despre funcţionarea centralelor și condiţiile hidrologice au fost verificate la 5 august 2026. Ambele se află în evoluţie.
De ce are nevoie o centrală nucleară de atât de multă apă din fluviu?
O centrală termoelectrică, fie ea nucleară, pe cărbuni sau pe gaze, trebuie să elimine căldura rămasă după ce aburul a trecut prin turbine. Ghidul Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică privind gestionarea apei explică faptul că, în majoritatea centralelor nucleare, cea mai mare cantitate de apă este necesară pentru răcirea condensatorului turbinei după producerea electricităţii.
Centrala de la Cernavodă pompează apă dintr-un bazin de distribuţie conectat la Canalul Dunăre–Marea Neagră, o folosește pentru răcirea condensatoarelor turbinelor cu abur și, în condiţii normale, o evacuează înapoi în Dunăre prin Canalul Seimeni. Însă, nivelurile scăzute ale fluviului pot împiedica sistemele de captare și pompare să obţină debitul necesar, iar temperaturile ridicate ale apei reduc performanţa condensatoarelor și pot limita evacuarea apei încălzite în conformitate cu normele de mediu. Reducerea puterii sau oprirea reactorului înainte ca aceste limite să fie depășite reprezintă, prin urmare, o măsură preventivă de exploatare.
Cât de excepţională este această secetă?
Măsurătorile descriu un fenomen care depășește cu mult condiţiile obișnuite de vară. Associated Press a relatat că debitul Dunării în România scăzuse la aproximativ 1.500 de metri cubi pe secundă, mai puţin de o treime din debitul obișnuit pentru luna iulie, în timp ce nivelul fluviului la Budapesta coborâse la circa 10 centimetri, sub precedentul minim local de 33 de centimetri, înregistrat în 2018.
Autorităţile hidrologice din România au estimat ulterior că debitul la Baziaș ar putea ajunge la aproximativ 1.350 de metri cubi pe secundă până la 10 august, sub minimul istoric de 1.400 de metri cubi pe secundă, înregistrat în 1985. Media multianuală pentru luna august este de aproximativ 3.900 de metri cubi pe secundă.
Cotele măsurate la Budapesta, Paks și Cernavodă nu pot fi comparate direct, deoarece fiecare staţie hidrometrică folosește un reper de referinţă diferit, dar toate indică un episod extrem de debit scăzut. Observatorul European al Secetei identificase deja, la jumătatea lunii iulie, condiţii de alertă în Ungaria, România și Serbia.
De ce sunt România și Ungaria atât de expuse?
Ambele ţări obţin o parte importantă din electricitatea lor disponibilă în mod constant de la câte o singură centrală nucleară, ale cărei unităţi depind de același sistem fluvial.
Cernavodă operează două reactoare CANDU 6, fiecare cu o putere instalată de aproximativ 700 MW. Împreună, acestea asigură în mod obișnuit circa 20% din producţia de energie electrică a României, potrivit Nuclearelectrica.
Centrala nucleară Paks are patru reactoare și o capacitate nominală totală de aproximativ 2.000 MW. În mod obișnuit, aceasta asigură aproape jumătate din producţia de electricitate a Ungariei, potrivit operatorului MVM Paks.
Concentrarea mai multor reactoare într-un singur amplasament aduce economii de scară și volume mari de producţie stabilă în condiţii normale, dar creează și o vulnerabilitate comună: toate unităţile pot fi afectate simultan de același nivel scăzut al fluviului, de aceeași limitare a captării apei sau de același val de căldură. Actuala criză nu este, așadar, numai o problemă a tehnologiei nucleare, ci și rezultatul concentrării unei părţi importante a capacităţii naţionale de producţie lângă o singură sursă de apă sensibilă la schimbările climatice.
De ce nu pot alte surse de energie să înlocuiască pur și simplu producţia nucleară pierdută?
Aceeași secetă afectează simultan mai multe componente ale sistemului energetic regional. În Serbia, nivelurile record de scăzute ale Dunării au redus producţia principalei hidrocentrale a ţării la aproximativ 20% din capacitate. Cazul arată că diminuarea debitului afectează atât producţia hidroenergetică, cât și centralele termice și nucleare care depind de apă pentru răcire. Fenomenul se extinde și dincolo de bazinul propriu-zis al fluviului: în Slovenia, centrala nucleară Krško se apropie de pragul de siguranţă din cauza nivelului scăzut al râului Sava, un afluent important al Dunării, semn al cât de larg se poate propaga o secetă hidrologică printr-un sistem energetic interconectat.
Căldura extremă mărește, în același timp, consumul de electricitate, în special prin utilizarea aparatelor de aer condiţionat. Guvernul ungar estima că cererea din orele de vârf ale serii ar putea crește cu 20% din cauza valului de căldură, într-un moment în care producţia centralei Paks era deja sever redusă, potrivit Reuters. Situaţia a fost agravată de o defecţiune la cea mai mare centrală pe gaze a Ungariei, de la Százhalombatta: aproximativ 400 MW deveniseră iniţial indisponibili, iar inginerii au reușit ulterior să readucă în sistem circa 360 MW.
Importurile constituie o soluţie de rezervă, dar capacitatea tehnică de import nu garantează că energia va fi disponibilă în cantitatea necesară și la un preţ convenabil. Oferta depinde de producţia excedentară din ţările vecine, de cererea lor internă și de capacitatea liberă a reţelelor transfrontaliere. Reuters relata că Ungaria dispunea de o capacitate de import estimată la 3.600–3.800 MW, însă avertiza că reducerea producţiei interne, combinată cu creșterea consumului, putea pune sistemul sub presiune.
În România, premierul Ilie Bolojan declara pe 31 iulie că ţara importa aproximativ 1.700 MW pentru acoperirea consumului din orele de vârf ale serii, în condiţiile unui consum zilnic total de aproximativ 7.000 MW. Pe măsură ce debitul Dunării a continuat să scadă sub minimul înregistrat în 2003, premierul anunţa pe 3 august că importurile serale urcaseră la aproape 2.500 MW. Guvernul a anunţat, de asemenea, că urmărește suplimentarea importurilor din Ucraina, Grecia și Bulgaria. Cu alte cuvinte, o capacitate de înlocuire poate exista teoretic, dar trebuie să fie disponibilă exact în orele critice, să poată traversa reţelele regionale fără blocaje și să poată fi cumpărată la un cost suportabil în timpul unei crize care afectează simultan mai multe ţări.
Cât de mare este, de fapt, deficitul de electricitate?
Centrala nucleară Paks, cu o capacitate obișnuită de aproximativ 2.000 MW, mai produce doar 240 MW la 3–4 august, după reducerile succesive impuse de nivelul record de scăzut al Dunării, conform datelor publicate de Reuters. Prin urmare, aproximativ 1.760 MW din capacitatea sa obișnuită au devenit indisponibili.
În România, Unitatea 1 de la Cernavodă a fost oprită controlat. Reactorul are o capacitate instalată de aproximativ 706,5 MW, conform documentaţiei tehnice publicate de Nuclearelectrica. Adunate, reducerile de la Paks și Cernavodă însumează aproximativ 2.466,5 MW, adică 2,47 GW de capacitate nucleară indisponibilă la cele două amplasamente.
Această cifră nu reprezintă însă automat un deficit de energie de 2,47 GW. Megawaţii măsoară puterea disponibilă la un anumit moment, în timp ce energia produsă sau neprodusă într-un interval se exprimă în megawaţi-oră. De exemplu, o capacitate de 100 MW menţinută timp de 24 de ore produce 2.400 MWh, după cum explică Administraţia pentru Informaţii în Energie a Statelor Unite. Cantitatea totală de energie pierdută din cauza restricţiilor de la Paks și Cernavodă depinde, așadar, de durata și de amploarea reducerilor de putere.
Operatorii de sistem pot compensa o parte a pierderii prin importuri, centrale dispecerizabile, rezerve, stocare și reducerea temporară a cererii. Aceste resurse sunt esenţiale pentru flexibilitatea și securitatea sistemelor electrice, după cum arată Agenţia Internaţională a Energiei, iar riscul de insuficienţă este evaluat în funcţie de raportul dintre cerere, producţie, importuri și rezervele disponibile în fiecare interval, conform metodologiei ENTSO-E.
În Ungaria, reducerile voluntare de consum adoptate de gospodării și companii după apelul guvernului au diminuat cererea cu aproximativ 700 MW duminică, 2 august, conform Reuters. Reducerea cererii a fost de aproape trei ori mai mare decât cei 240 MW produși de ultima turbină rămasă în funcţiune la Paks și a redus semnificativ presiunea asupra reţelei.
Riscul real depinde, prin urmare, nu numai de capacitatea nucleară pierdută, ci de echilibrul oră de oră dintre consum, importuri, rezerve și producătorii interni care mai pot funcţiona.
Cui i se cere să consume mai puţină electricitate?
Ungaria a solicitat iniţial reduceri voluntare din partea gospodăriilor și a industriei, apoi a adoptat măsuri care permit operatorului de reţea să impună diminuarea consumului marilor utilizatori comerciali, dacă este necesar. Peste 300 de companii au participat, iar guvernul a restricţionat circulaţia trenurilor electrice de marfă în orele de vârf, măsură despre care s-a estimat că va economisi aproximativ 70–90 MWh pe zi.
În România, oprirea activităţii la uzinele Dacia și Ford, prelungită oficial până pe 19 august a contribuit la o reducere de aproximativ 200 MW, însă Ford România a precizat că oprirea producţiei pe timpul verii fusese programată anterior.
De regulă, marilor consumatori industriali li se cere să se adapteze primii, deoarece câteva reduceri negociate pot proteja numeroase gospodării și servicii esenţiale de întreruperi generale.
Ce a realizat, de fapt, detonarea stâncii?
Explozia nu a mărit debitul total al Dunării. Scopul ei a fost să modifice felul în care o cantitate deja insuficientă de apă era distribuită între braţele fluviului.
Operaţiunea trebuie înţeleasă, prin urmare, ca o redistribuire hidraulică, nu ca o creare de apă. Ea poate prelungi funcţionarea reactorului rămas dacă debitul redirecţionat menţine captarea de apă peste pragul necesar, dar nu poate compensa pe termen nelimitat o scădere a debitului la nivelul întregului bazin.
Cum sunt prioritizate utilizările concurente ale apei?
Cadrul instituţional este împărţit între decizii naţionale și coordonare internaţională. Autorităţile române pot aproba lucrări de urgenţă pe fluviu, dragări și restricţii în baza legislaţiei naţionale privind apele și energia, în timp ce Comisia Internaţională pentru Protecţia Fluviului Dunărea coordonează gestionarea bazinului între ţările dunărene, fără a funcţiona însă ca o autoritate supranaţională care repartizează fiecare metru cub de apă.
Statele membre ale Uniunii Europene trebuie, de asemenea, să respecte Directiva-cadru privind apa, care le obligă să prevină deteriorarea corpurilor de apă și să protejeze starea ecologică a acestora. Directiva permite derogări limitate în circumstanţe excepţionale, inclusiv în cazul secetei severe, dar impune adoptarea măsurilor posibile pentru diminuarea efectelor negative.
Guvernele trebuie să echilibreze nevoia de electricitate în raport cu navigaţia, alimentarea cu apă potabilă, agricultura și protecţia ecosistemelor.
Ce rol a jucat schimbarea climatică?
Europa este continentul care se încălzește cel mai rapid, iar riscurile climatice ameninţă deja securitatea energetică și alimentară, infrastructura și resursele de apă. Aceeași evaluare arată că valurile de căldură și secetele se vor agrava chiar și în scenarii optimiste de încălzire globală.
Pentru centralele nucleare, temperatura și disponibilitatea apei de răcire sunt printre variabilele climatice esenţiale pentru menţinerea producţiei. Centralele amplasate lângă râuri și lacuri sunt mai expuse perioadelor de căldură și ariditate, iar temperaturile ridicate sau disponibilitatea redusă a apei de răcire pot provoca reduceri prelungite ale producţiei. O altă evaluare tehnică a AIEA arată că modificarea disponibilităţii apei, creșterea temperaturilor și intensificarea secetei pot reduce eficienţa termică, pot încălca limitele tehnice de funcţionare și pot conduce la pierderi de producţie.
Schimbarea climatică poate fi descrisă deci drept un multiplicator de risc: încălzirea mărește evaporarea și probabilitatea unor temperaturi ridicate ale apei, iar seceta reduce debitele disponibile pentru răcire.
Putea fi prevenită această criză?
Sistemele de rezervă de la Cernavodă și Paks sunt concepute în primul rând pentru oprirea și răcirea în siguranţă a reactoarelor, nu pentru menţinerea producţiei normale. La Cernavodă, cele două unităţi au nevoie de aproximativ 90 m³ de apă pe secundă, iar procedurile prevăd oprirea lor înainte ca nivelul Dunării să devină critic, arată raportul Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare privind testele de stres nuclear.
Investiţii în prize de apă, canale sau sisteme de răcire mai puţin dependente de fluviu ar fi putut limita reducerile de producţie, dar sursele AIEA nu indică existenţa unui proiect fezabil și abandonat care ar fi prevenit opririle din 2026.
Mai realist putea fi redus impactul asupra sistemului energetic. Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport și Sistem pentru Energie Electrică avertizase înainte de vară asupra riscurilor create de secetă, căldură și nivelurile scăzute ale râurilor. Rezerve mai mari, capacităţi de stocare și mecanisme pregătite din timp pentru reducerea consumului ar fi putut amortiza criza.
Ce ar face sistemul energetic mai rezilient?
Soluţia are două niveluri. La centrală, prizele de apă, canalele și pompele pot fi adaptate pentru a funcţiona la niveluri mai scăzute ale râului; AIEA prezintă inclusiv exemple de captări construite la adâncime și de pompe modernizate. O altă opţiune este răcirea cu recirculare, care refolosește apa și captează din râu doar o fracţiune din cantitatea necesară unui sistem deschis, deși pierde apă prin evaporare și implică investiţii suplimentare. Răcirea uscată folosește aer în locul evaporării apei, dar este mai scumpă și poate reduce eficienţa centralei tocmai în zilele foarte călduroase. Nu toate aceste soluţii pot fi instalate simplu pe o centrală existentă; alegerea depinde de amplasament, proiect și costuri.
La nivelul întregii ţări, rezilienţa înseamnă ca oprirea unei singure centrale să poată fi compensată prin importuri, alte capacităţi de producţie, baterii, reducerea temporară a consumului și un mix energetic mai diversificat. IEA consideră extinderea reţelelor, stocarea și răspunsul consumatorilor surse esenţiale de flexibilitate. Criza din 2026 a făcut această nevoie vizibilă: Ungaria a anunţat dezvoltarea a 4 GW de energie eoliană până în 2030 pentru a-și reduce dependenţa de Dunăre, iar România a avertizat că interconectările limitate îi restrâng posibilităţile de import. Pe scurt, rezilienţa înseamnă mai puţină dependenţă de aceeași sursă de apă și mai multe alternative disponibile atunci când aceasta devine insuficientă.
De reţinut
Criza de pe Dunăre este un eveniment cu riscuri multiple și interdependente. Același tipar meteorologic a redus disponibilitatea apei pentru răcirea centralelor nucleare, a diminuat producţia hidroenergetică, a mărit cererea de electricitate și a pus simultan presiune pe sistemele energetice ale ţărilor vecine. Această interacţiune este mai importantă decât oprirea oricărui reactor luat separat. Lucrările efectuate de România pe fluviu și măsurile de economisire adoptate de Ungaria pot menţine criza imediată sub control, dar nu elimină dependenţa comună de condiţiile hidrologice. Întrebarea pe termen lung este dacă sistemele energetice proiectate pe baza nivelurilor istorice ale fluviilor pot rămâne fiabile într-un climat în care căldura extremă și episoadele de debit scăzut afectează simultan mai multe ţări și mai multe tehnologii.
