ONU: Sute de copii morţi în Siria, din martie 2011, până în prezent

59

Sute de copii au murit în Siria, din martie 2011, până în prezent, în urma conflictelor, potrivit unui raport ONU.

Studiul a cuprins 21 de ţări în care copiii sunt victime ale violenţei. Pentru prima dată, la această listă s-a adăugat şi Mali. În această ţară, unde copiii reprezintă 50% dintr-o populaţie de 15,8 milioane, mulţi dintre aceştia au fost afectaţi de conflictele din nordul ţării.

În afară de faptul că sute de băieţi cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au fost înrolaţi în armată, s-a raportat şi faptul că sute de fete au fost abuzate sexual începând cu ianuarie 2012. Alţi copii au fost omorâţi, mutilaţi de arme, mine şi bombe, în ianuarie 2013.

Se pare, totuşi, că cea mai grea situaţie a fost pentru copiii sirieni, potrivit reprezentantului ONU, Leila Zerrougui. Aceştia au fost omorâţi, mutilaţi, arestaţi şi torturaţi. De asemenea, raportul acuză trupele siriene de faptul că au torturat copiii bănuiţi de legături cu grupurile de rebeli. Potrivit estimărilor, 80.000 de persoane au murit în conflictul din Siria şi aproximativ două milioane de copii au nevoie de ajutor, notează BBC.

În Nepal şi Sri Lanka sute de copii au fost eliberaţi de trupele armate în 2012, ceea ce a făcut ca aceste două ţări să nu mai apară pe lista ţărilor în care copiii au parte de violenţă. În South Sudan, Myanmar şi Somalia s-au luat măsuri pentru a interzice înrolarea copiilor în armată.