Vaticanul, somat în premieră de ONU cu privire la abuzurile sexuale

61

Vaticanul, care este observator permanent la ONU, a fost somat pentru prima dată în istorie să ofere explicaţii detaliate cu privire la abuzurile sexuale şi violenţele comise asupra unor copii în cadrul Bisericii Catolice.

Astfel, ONU a trimis Vaticanului o serie de întrebări, cărora Vaticanul urmează să le răspundă până cel mai târziu la 1 noiembrie. În plus, Sfântul Scaun trebuie să ofere informaţii detaliate cu privire la toate cazurile de abuz comise de membrii clerului pe care le cunoaşte.

Totodată, ONU doreşte să afle care sunt măsurile pe care Biserica Catolică le-a adoptat cu scopul condamnării celor găsiţi vinovaţi de comiterea unor abuzuri sexuale asupra copiilor, dar şi în vederea prevenirii aplicării unor pedepse corporale în anumite instituţii şcolare catolice.

Ulterior, Vaticanul va fi audiat de către ONU în luna ianuarie 2014, la Geneva, informează Radio Vaticana.