Protest în Yemen: sute de femei şi-au ars burqa

118

Numeroase femei din Yemen şi-au ars în public tradiţionalul văl musulman, în semn de protest faţă de brutalitatea cu care preşedintele Ali Abdullah Saleh a înăbuşit protestele antiguvernamentale. Mii de femei adunate în capitala Sanaa au purtat bannere cu mesaje de genul: „Măcelarul Saleh ucide femei şi e mândru de acest lucru".

Femeile au adunat grămadă toate vălurile şi eşarfele şi le-au dat foc, un gest semnificativ pentru o naţiune islamică foarte conservatoare. Gestul femeilor a fost gândit ca un apel la ajutor.

„Mai mult de 60 de femei au fost atacate în luna octombrie doar de către autorităţile guvernamentale", a declarat Ruqaiah Nasser, una dintre protestatare. Totodată, ea a catalogat tăcerea liderilor tribali în această privinţă drept o „ruşine".

„Nu vom sta liniştite, ci ne vom apăra, dacă oamenii noştri nu ne pot apăra. Saleh ucide femeile şi copiii, şi această faptă este împotriva culturii tribale", a mai spus Nasser.

Cel puţini 10 oameni au murit şi câteva zeci au fost rănite marţi, în timpul ciocnirilor dintre protestatari şi forţele de securitate ale guvernului yemenit.

Yemenul este scena unor manifestaţii sângeroase, prin care se cere plecarea preşedintelui Saleh de la putere.

(Foto: cbc.ca)