FOTO: Cum arată o zi de proteste în Ucraina

74

Duminică se pregătesc noi desfășurări de forţe la Kiev, după ce protestele de până acum nu și-au atins scopul de a îndepărta de la putere guvernul președintelui Viktor Ianukovici.

Protestarii în număr de sute de mii de persoane organizează de două săptămâni mitinguri în ţară, în special în capitală, pentru a cere demisia administraţiei Ianukovici,care a refuzat semnarea acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Proteste sunt violente și zeci de persoane, deopotrivă protestari, poliţiști, dar și jurnaliști de la marile publicaţii, precum Reuters, au fost rănite.

„Obiectivul principal este împiedicarea preşedintelui Ianukovici să apropie Ucraina de uniunea vamală condusă de Rusia, în cursul vizitei pe care o va efectua la Moscova pe 17 decembrie”, explică Arseni Iaţeniuk, unul dintre liderii Batkivşina, partidul Iuliei Timoşenko, care a invitat lumea să participe la manifestaţii și duminica aceasta, scrie Mediafax.

În urma degenerării conflictelor Uniunea Europeană a spus că încă este dispusă să semneze un acord de asociere și că va purcede la pregătirea documentului, dacă Ucraina dă asigurări clare că îl va semna de data aceasta. Sub presiunea Rusiei, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici a renunţat la sfârşitul lui noiembrie la semnarea acordului de asociere negociat timp de mai mulţi ani cu europenii.