Zece mii de oameni protestează violent la Atena

58

O grevă a salariaţilor din sectorul public din Grecia a primit întăriri din partea a circa zece mii de oameni care protestează împotriva măsurilor de austeritate. Poliţia a fost nevoită să intervină în forţă ca să stopeze incidentele violente generate în timpul manifestaţiei.

Protestatarii au aruncat cu pietre, bucăţi de pavaj și cocktailuri Molotov. Poliţia a răspuns cu grenade cu gaz lacrimogen, care au reușit, temporar să disperseze manifestanţii, scrie Toronto Star.

Greva a afectat muzeele, transporturile aeriene, spitalele, tribunalele și oficiile administrative, informează Mediafax. Manifestaţiile sunt organizate de sindicatul PAME, însă protestul include și participanţi din alte organizaţii sindicale și studenţi care dezaprobă recenta reformare a sistemului de învăţământ superior.

Pe 19 octombrie protestatarii plănuiesc o nouă grevă generală cu manifestanţi atât din sectorul public cât și din cel privat.