Pururi combatanţi, înfășuraţi în pixeli

68

Anul 2011 va marca un deceniu de la atentatele sângeroase de la World Trade Center. Războiul împotriva terorii, iniţiat de administraţia Bush, se arată însă departe de final. Între timp, Al Qaeda şi reţele teroriste afiliate ei cuceresc cea mai recentă Lume Nouă: WWW.

„Comunicarea este inima terorismului.”[1] O spun Philip Seib şi Dana Janbek, autorii unei cărţi publicate recent, care analizează modul în care reţelele teroriste, în frunte cu Al Qaeda, folosesc noile tehnologii de comunicaţii pentru atingerea propriilor scopuri. În opinia lor, marele câştig al atentatelor de la WTC (2001) nu a fost uciderea câtorva mii de persoane, cât mai degrabă reflectoarele pe care reţeaua Al Qaeda le-a atras asupra sa. Prăbuşirea Turnurilor Gemene, eveniment urmărit live de milioane de telespectatori din întreaga lume, a creat o vizibilitate fantastică reţelei teroriste. Mii de ore de emisie au fost dedicate subiectului, iar numele „Al Qaeda” s-a imprimat adânc şi definitiv în conştiinţa oamenilor de pe orice meridian. Ideea a fost confirmată şi, oarecum anticipată, de regretatul filosof şi teoretician al comunicării, Marshal McLuham, care spunea că „fără comunicare, terorismul nu ar exista”.

Suntem în război şi mai bine de jumătate din luptă se desfăşoară pe câmpul de operaţiuni al mass-mediei.

Ayman al Zawahiri, lider Al Qaeda

Activitatea reţelei Al Qaeda, intermediată de mijloacele de comunicare în masă, este „ca un film de la Hollywood, pentru că filmul este cel care formează mintea umană, în zilele noastre”[2] – consideră sociologul Manuel Castells. Terorismul a intrat într-o nouă etapă, în care acţiunile grupărilor extremiste sunt spectaculoase, pentru ca să atragă atenţia şi să captiveze. Prin folosirea mijloacelor media, la nivel global sau local, Al Qaeda şi grupările afiliate ei îşi diseminează mesajul, îşi popularizează acţiunile şi transmite propria versiune cu privire la acţiunile sale. Scopul evident este crearea unei conştiinţe publice care să îi fie favorabilă.Hollywoodizarea terorismului

Aruncarea în aer a unor obiective cu valoare strategică sau simbolică şi asasinarea unor persoane-cheie au constituit baza tacticilor teroriste, în urmă cu două, trei decenii. Prezentul, martor al unei revoluţii tehnologice fără precedent, a modificat semnificativ modul de acţiune al reţelelor teroriste. „Simplele” atentate teroriste nu mai sunt suficiente. Detonarea unei maşini-capcană are, în primul rând, consecinţe locale. Este afectată comunitatea locală. Însă, preluarea şi difuzarea imaginilor de către marile publicaţii şi trusturi media amplifică efectul actului terorist. Locul unde cade piatra (atentatul propriu-zis) este epicentrul de unde pornesc cercurile concentrice ale impactului. Acesta este, astăzi, succesul unei lovituri organizate de Al Qaeda.

Libertatea, în slujba Diavolului

Publicaţii mari, precum Times, New York Times, Der Spiegel sau Newsweek, contribuie la popularizarea mesajului extremist. E o situaţie paradoxală. Presa occidentală funcţionează în baza unor principii democratice, a libertăţii de exprimare şi a dreptului la informare. Dar, informarea publicului despre acţiunile teroriste sau despre declaraţiile incitante ale liderilor şi membrilor Al Qaeda devine, dincolo de informare, o formă de popularizare a mesajului radical.

Agonie, acalmie şi… extaz

Manuel Torres Soriano, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Pablo de Olavide (Sevilla, Spania), notează trei etape majore în istoria raportării Al Qaeda la media occidentală.

În primă fază, reţeaua teroristă a considerat presa vinovată de distorsionarea mesajului său şi de denigrarea unei cauze nobile. După 9/11, ideologul Al Qaeda, Muadh bin Abdullah Al-Madani, scria: „În acest ultim an, am văzut mass-media, care se pretinde imparţială, bombardând publicul spectator pe bandă rulantă, prin intermediul celei mai extraordinare maşini de propagandă, cu perspectiva Casei Albe asupra evenimentelor, ignorând complet orice altă perspectivă.”[3] Media occidentală a fost acuzată repetat de distorsiunea ideologiei jihadiste, puterile vestice fiind acuzate că urmăresc să exploateze economic lumea musulmană şi să calce în picioare religia islamică sub pretextul susţinerii democraţiei.

A urmat a doua etapă, de acomodare la noile provocări şi la noul mediu de comunicare. Ultima etapă a însemnat trecerea reţelei Al Qaeda la folosirea tot mai eficientă a mass- mediei şi a internetului în propriul interes. Specialiştii vorbesc, în prezent, despre o relaţie simbiotică între mass-media şi Al Qaeda. Între ele există o „dependenţă mutuală”, întrucât Al Qaeda are nevoie ca acţiunile ei să devină vizibile în spaţiul media, în timp ce televiziunile şi marile publicaţii au nevoie de „ştiri” care să menţină şi să sporească audienţa.

Osama bin Laden a înţeles că mass-media, sabia pe care inamicul o foloseşte cu succes împotriva reţelei Al Qaeda, poate să fie un instrument util în acest război de lungă durată. Când Al Qaeda a publicat, în 1996, „Declaraţia de Război împotriva Statelor Unite”, documentul nu a stârnit interes. Ulterior, bin Laden a recurs la o strategie nouă, care a inclus interviuri acordate unor jurnalişti. „Această deschidere către media a avut o serie de efecte imediate pentru grupare, precum creşterea donaţiilor, noi recruţi şi un impact psihologic sporit, provocat de acţiunile lor.”[4] Eficienţa virală a canalelor mass-media l-a convins definitiv pe liderul Al Qaeda de importanţa comunicării.

„Există o vorbă: Este mai bine să cheltuieşti puţin pentru prevenţie, decât să dai bani mulţi pe tratament. Voi [americanii] ar trebui să ştiţi că e mai bine să reveniţi la ceea ce este drept, decât să persistaţi în rău. Un om raţional nu şi-ar neglija propria securitate, proprietatea sau casa de dragul mincinosului de la Casa Albă. (…) Protectorul nostru este Allah, dar voi nu aveţi niciun protector.”

Osama bin Laden, fragment din discursul adresat poporului american, în data de 29 octombrie 2004 (caseta cu discursul înregistrat a fost trimisă postului TV Al Jazeera).

Prinde-mă, dacă poţi!

„Ca mulţi alţii, teroriştii consideră internetul drept cea mai puternică şi mai ieftină formă de comunicare dezvoltată până în prezent”, conform unui raport despre terorism, al Departamentului de Stat american. Capitolul „Terrorists Safe Havens” discută orice mediu în care membrii grupărilor teroriste pot să recruteze, să îndoctrineze, să instruiască şi să se organizeze. Bruce Hoffman, expert american în tehnici de combatere a terorismului, avertizează că în prezent teroriştii nu mai folosesc doar explozibili şi arme automate, ci şi e-mailul, forumul, chatul, într-un cuvânt „internetul”.

Astfel, alături de mediul fizic – tabere, buncăre sau alte adăposturi – reţelele teroriste se orientează tot mai mult spre spaţiile virtuale. Conexiunile la scară globală, viteza foarte mare şi securitatea mai bună decât în mediul fizic au făcut din internet un spaţiu de interes pentru reţelele teroriste. Infrastructura electronică le-a permis să îşi creeze propriile canale media. Mesaje criptate, conţinând informaţii, fotografii, hărţi sau instrucţiuni, sunt postate pe forumuri sau pe site-uri care nu au nimic de-a face cu terorismul.

Mobilitatea în lumea virtuală este mai rapidă, iar activitatea pe internet a reţelelor teroriste este greu de depistat şi de controlat. Se apreciază că există mii de site-uri de propagandă şi recrutare. Practic, orice computer poate să devină un loc de unde sunt coordonate activităţile reţelelor teroriste.

Experţi ai Pentagonului atrag atenţia asupra unor site-uri islamist-extremiste unde sunt disponibile jocuri video la care au acces chiar şi copii cu vârste mici (6-7 ani), care pot să se joace virtual de-a războiul, pretinzând că sunt războinici sacri care împuşcă soldaţi americani.

Teroriştii sociabili

Nu este niciun secret că platformele de socializare online sunt astăzi utilizate intens de milioane de internauţi din întreaga lume. Prea puţini ştiu că site-urile de socializare au trezit interesul reţelelor teroriste. Iată câteva exemple dintre textele postate pe Facebook de militanţi extremişti, citate într-un raport[5] oficial al Department of Homeland Security (SUA): „[Facebook] este o idee măreaţă şi mai bună decât forumurile. În loc să aştepţi ca oamenii să vină la tine ca să-i informezi, mergi tu la ei şi îi înveţi.” (…) „Această postare este o sămânţă şi un început, care trebuie să fie urmată de eforturi serioase de a optimiza modul în care folosim Facebook. Să începem să distribuim publicaţii islamice jihadiste, texte, articole şi fotografii.”

Raportul amintit arată că Facebook este folosit ca o „poartă” (eng. gateway) către forumuri extremiste şi site-uri jihadiste. Unele site-uri aparţinând reţelelor teroriste au chiar pagină proprie pe Facebook, facilitând migraţia utilizatorilor reţelei de socializare spre paginile web cu un conţinut extremist. Diseminarea ideologiei radicale, clipuri cu tutoriale privind modul de folosire a unei arme AK-47 sau de asamblare a unei bombe, recrutarea de adepţi şi strângerea de fonduri – sunt câteva dintre acţiunile identificate de experţii în contraterorism, pe Facebook.

În timp ce site-urile consacrate sunt vizitate de persoane care au aderat deja la o viziune extremistă şi la ideile promovate de Al Qaeda şi alte grupări afiliate, reţelele de socializare sunt locul perfect pentru contactarea unor persoane noi, musulmani sau aparţinători ai altei religii, care ar putea să fie câştigaţi ca adepţi.

Afacerea „Fort Hood”, noiembrie 2009

Maiorul Nidal Malik Hasan, din armata americană, a deschis focul asupra colegilor săi de la Fort Hood, Texas, omorând 13 şi rănind 32. Incidentul din data de 5 noiembrie 2009 a fost considerat unul dintre cele mai sângeroase evenimente care au avut loc într-o bază militară din SUA. Înainte de a începe să tragă, Hasan a strigat „Allah e mare!” Investigatorii evenimentului sângeros au încercat apoi să afle dacă Hasan, psihiatru la Fort Hood (cea mai mare bază militară din SUA), ar fi fost un adept al islamismului radical. Se pare că acesta purtase o corespondenţă, prin e-mail, cu imamul Anwar al-Awlaki, cunoscut pentru extremismul său şi pentru susţinerea viziunii jihadiste. Corespondenţa dintre cei doi fusese cunoscută dinainte de masacrul de la Fort Hood, dar superiorii lui Hasan au considerat că nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Jarret Brackmann, expert în terorism, a declarat, după incident, că aceste e-mailuri ar fi trebuit considerate nişte semnale de alarmă foarte serioase. Colegii lui Hasan au mărturisit, în timpul anchetei, că acesta era tot mai preocupat, în ultimul timp, de intervenţia militară americană în Irak şi Afganistan, fiind frământat de ideea că musulmanii din armata SUA luptă împotriva propriilor fraţi. Masacrul de la Fort Hood a arătat că propaganda reţelelor islamiste cu viziuni extremiste poate să ajungă oriunde, în era comunicării globale, influenţând gândirea indivizilor şi determinând, în unele cazuri, reacţii neprevăzute.

După incident, imamul al-Awlaki a post pe site-ul său un mesaj de apreciere, declarând că Hasan este un „erou” al cărui model ar trebui să fie urmat şi de alţi soldaţi americani, adepţi ai religiei islamice.

Doi se ceartă. Cine pierde?

Televiziunea prin satelit şi internetul au schimbat radical modul în care este înţeleasă comunicarea. Rapiditatea informării este unul dintre beneficiile rezultate. Abuzurile comise într-un colţ îndepărtat al lumii nu mai pot rămâne mult timp ascunse, cum se întâmpla cu decenii în urmă. Ochiul unui Sauron mediatic veghează non-stop şi atrage atenţia asupra evenimentelor care se întâmplă la mii de kilometri de monitorul spectatorului. Informată, opinia publică determină adesea reacţia comunităţii internaţionale. Profesorul Giovanni Sartori, specialist în ştiinţe politice, observă însă că publicul nu este pregătit să conştientizeze că informaţia diseminată prin canalele media prezintă „unghiuri” şi „puncte de vedere” stabilite de cineva. Acest „cineva” are o agendă afiliată unor grupuri influente, cu interese diverse. Fie că e vorba de reţele teroriste sau trusturi media, fiecare urmăreşte anumite scopuri. În spatele conflictului dintre „alb” şi „negru” se poate ascunde, lesne, un fond gri. Întrebarea nu este: „Cine sunt «băieţii buni» şi cine sunt «băieţii răi»?”, ci, mai degrabă, „cine decide că unii sunt «buni», iar alţii sunt «răi»?”

„Orice persoană care se conectează la internet prin intermediul unui computer trebuie să ia problema în serios. Rapoarte ca acesta [cel publicat de Department of Homeland Security] ne arată că suntem vecini cu teroriştii, la modul figurat. Este valabil şi pentru prietenii noştri, pentru copiii noştri şi pentru oricine tastează www”[6] – a declarat Steve Graham, director la EC Council, o organizaţie americană care activează în domeniul cyber-securităţii. Conştientizarea pericolelor care pândesc la orice „colţ” de reţea este un prim pas necesar. În lumea WWW, o lume în care în spatele unui avatar se poate ascunde oricine, precauţia este un imperativ. Trebuie evitate însă poziţiile extreme (şi extremiste). În era comunicaţiilor şi a informării, nu ar trebui să uităm că informarea poate să fie o simplă iluzie. Interpretarea evenimentelor o fac, de obicei, alţii, iar adevărul este undeva… la mijloc. În războiul dintre „buni” şi „răi” pierde, de cele mai multe ori, telespectatorul/utilizatorul.


 

[1] Philip Seib, Dana M. Janbek, Global Terrorism and New Media. The post-Al Qaeda generation, Routledge, 2011, p. 1
[2] Ibidem, p. 10
[3] Manuel R. Torres Soriano, „Terrorism and the Mass Media after Al Qaeda: A Change of Course?”, Athena Intelligence Journal, vol. III, nr. 2, 2008, p. 7
[4] Ibidem, p. 9
[5] Department of Homeland Security, Terrorists Use of Social Networking Sites. Facebook Case Study, http://publicintelligence.net, 5 decembrie 2010
[6] David Gardner, „Facebook used by Al Qaeda to recruit terrorists and swap bomb recipes, says U.S. homeland security report”, www.dailymail.co.uk, 10 decembrie 2010