Putin a făcut primul pas oficial spre anexarea Crimeei

41

La câteva ore după ce a semnat ordinul prin care recunoaște independenţa și suveranitatea Republicii Crimeea, Vladimir Putin a făcut primul pas oficial spre anexarea Crimeei la Rusia. Deciziile Kremlinului se succed cu repeziciune și sfidează sancţiunile aplicate de SUA și UE, cele mai grave de la Războiul Rece încoace.

Președintele rus a anunţat marţi în Parlament cererea Republicii Crimeea de a face parte din Rusia. Acesta este primul pas oficial spre anexarea peninsulei la Federaţia Rusă. Anunţul vine după ce luni Putin a semnat ordinul prin care declară Crimeea independentă de Ucraina. Surprinzător e că deciziile Kremlinului vin doar la câteva ore după ce Barack Obama și oficiali ai UE anunţaseră sancţiuni grave asupra unor oficiali ruși.

În urma referendumului din Crimeea considerat fraudulos, președintele american a ordonat blocarea conturilor din SUA a 11 oficiali, iar UE a impus blocarea averilor și interdicţii de călătorie în ţările din UE pentru 21 de oficiali ruși și ucraineni. Toţi cei sancţionaţi „au ameninţat independenţa și integritatea teritorială a Ucrainei”, potrivit șefei politicii externe a UE, Catherine Ashton.

Decizia trebuia să taie din încrederea cu care rușii controlează situaţia din Crimeea. Putin a ignorat însă aceste sancţiuni, iar cei vizaţi de ele au declarat că independenţa Crimeei este legitimă și că vestul arată un „refuz patologic de a accepta realitatea”, citează BBC. Conform presei ruse, observatorii europeni de la referendum nu au semnalat nereguli cu privire la vot. Mihail Gorbaciov, fostul lider sovietic, a declarat de asemenea că referendumul din Crimeea este unul legitim. „Crimeea a fost anexată Ucrainei pe timpul erei sovietice fără consultarea populaţiei și acum oamenii au corectat acea greșeală. Decizia este binevenită și nu trebuie sancţionată”, a declarat el pentru Interfax, citat de RussiaToday.

Deși cele mai grave de la Războiul Rece încoace, sancţiunile nu au speriat pe cei vizaţi. Prim-ministrul adjunct rus, Dmitry Rogozin, chiar și-a bătut joc de ele. Acesta a declarat: „Tovarășe Obama, ce ar trebui să facă cei care nu au conturi și proprietăţi în străinătate? Nu te-ai gândit la asta?” Sancţiunile sunt criticate și de senatorul american John McCain, recent întors de la Kiev, care crede că acestea arată o timiditate excesivă și că nu fac altceva decât să îl încurajeze pe Putin.

Obama a anunţat sancţiuni mai grave, dar cei care au analizat posibilele variante au ajuns la concluzia că implică măsuri economice, care ar afecta toţi partenerii comerciali. Europa se bazează pe petrolul rușilor, 84% fiind importat de la ei. Gazele europenilor, de asemenea, provin în proporţie de 76% de la ruși. În faţa acestor realităţi, SUA și UE sunt blocate în faţa unor decizii care vor avea un impact major.

Între timp, în Crimeea au loc schimbări rapide. Autorităţile au cerut celorlalte state să recunoască Republica Crimeea ca fiind independentă. Noul stat a naţionalizat deja proprietăţile ucrainene, iar Rusia a promis un împrumut de 30 de milioane de dolari pentru înfiinţarea unei bănci naţionale. Deși toate acestea indică crearea unui nou stat, sunt doar etape intermediare. Finalitatea e alipirea de Rusia. Deja moneda oficială în Crimeea a devenit rubla rusească, alături de hrivna, moneda ucraineană. Aceasta din urmă va fi folosită în paralel doar până la 1 ianuarie 2016. Oricum, până atunci Crimeea ar putea fi parte a mamei Rusia.

Foto: World Economic Forum